Eveniment

FOTO: Bărbat depistat cu substanțe interzise în Baia Mare

Un apel la numărul unic de urgență 112 sesiza faptul că un bărbat are un comportament suspect și încearcă să pătrundă în autoturismele parcate în zona imobilelor de pe strada Luminișului din Baia Mare.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului Mobil al Jandarmeriei Maramureș care a constatat că persoana în cauză se exprima cu dificultate și nu reușea să-și motiveze prezența în acea zonă. În urma controlului corporal, jandarmii au găsit asupra bărbatului patru pliculețe din material transparent cu sistem tip zip-lock, trei dintre acestea reprezentând reziduuri de substanță albă cristalină, iar al patrulea plic conținând același tip de substanță sub formă de cristal.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Baia Mare unde au fost întocmite actele de constatare, existând suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unor fapte penale incriminate de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV LIVE VIDEO: SE FURĂ TOT ÎN BAIA MARE – Doi tineri au furat o cameră de supraveghere amplasată pe un bloc – actualizare

Vasile Dale

Live-ul lui Armin van Buuren de la Untold, pe locul 1 în top Billboard

Redactie

A LUAT-O LA VALE: DN1C, între Dej şi Baia Mare, s-a surpat în mai multe locuri 

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.