BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO: Un tânăr de 21 ani prins în trafic cu droguri la Oncești. A fost arestat preventiv (actualizare)

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive.

La data de 17 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea acesteia.

Măsura a fost luată după ce, la data de 16 ianuarie 2024, în localitatea Oncești, a fost depistat, în trafic, de către polițiștii de frontieră, un autoturism în care se afla un bărbat, de 21 de ani, din Maramureș.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de substanță cristalizată de tip 2 MMC, ce ar fi fost destinată comercializării către consumatori, din județul Maramureș.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

ACTUALIZARE

Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin.2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş în dosarul nr. 28/49/P/2024 şi, în consecinţă:

Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.01.2024 şi până în data de 15.02.2024 inclusiv, a inculpatului Lacatos Sandor cercetat pentru săvârşirea infrac?iunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

Respinge cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpat, prin apărător.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 17 ianuarie 2024, ora 17:56.

Te-ar putea interesa si

Asta-i JUSTIȚIE? Au fugărit, bătut și umilit mai mulți tineri dar au scăpat complet nevinovați. Faptele s-au prescris înainte ca poliția și parchetul să finalizeze ancheta

Vasile Dale

VIDEO ȘOCANT: O femeie din Sighet a fost agresată de un om al străzii lângă parcul de joacă pentru copii din cartierul Independenței

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV: Tinerii au luat-o razna – Un puștan de 18 ani și-a bătut mama în VIVO Baia Mare. Trei echipaje de poliție au intervenit

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.