Important

Sesiune de informare a jandarmilor maramureşeni privind protecția mediului, braconajul, gestionarea deșeurilor

Săptămâna aceasta, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi ,,Pintea Viteazul” Maramureș s-a desfășurat o sesiune de informare și dezbatere susținută de către reprezentanții Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului Cluj.
Activitatea s-a adresat în special jandarmilor din structurile montane, dar și jandarmilor care fac parte din echipajele de intervenție.
Dezbaterea s-a construit în jurul unor teme de interes precum: protecția mediului, prevenirea activităților ilicite de pescuit, accesul motorizatelor în păduri și arii protejate, gestionarea deșeurilor sau legea picnicului.
De asemenea, s-a pus accent pe gestionarea animalelor sălbatice rănite ajunse în medii locuite sau care pot pune în pericol siguranța publică. Au fost abordate studii de caz despre câini agresivi care au fost capturați, reptile care trebuiau relocate, mistreți captivi într-un spațiu subteran, vulpi rănite sau intruse în zonele locuite, dar și păsări agresive, lilieci sau chiar animale mai greu de gestionat cum ar fi urșii.
Scopul acestei activități a fost prezentarea unor tehnici specifice de abordare a relației om-natură și om-animal, atât în zona montană, atunci când ne întâlnim cu acestea în habitatul lor natural, cât și în zonele domestice în care se întâmplă ca animalele sălbatice să rămână captive și să necesite intervenția jandarmilor.
Acest tip de activitate sprijină îmbunătățirea sistemului de intervenție la animale, eficientizând acțiunea echipei de intervenție și reducând semnificativ durata unei astfel de intervenții.
Mulțumim Organizației Pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului Cluj pentru această activitate, pentru disponibilitatea de fi prezenți la sediul nostru și avem încredere că sesiunea de ieri este doar începutul unei îndelungate și fructuoase colaborări pentru realizarea obiectivului nostru comun: protejarea mediului natural și a biodiversității din județul Maramureș.

Te-ar putea interesa si

ÎN ACŢIUNE: Ţigări de contrabandă, depistate cu ajutorul câinelui poliţist Vis

Redactie

Finanțare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în județul Maramureș

Redactie

Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș: „ România condusă de Guvernul Ciolacu va avea și-n 2024 un buget al dezvoltării și al creșterii economice!”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.