Sport

ÎNOT: Delia Ana Kovacs și Liviu Bursuc au câștigat patru medalii la prima ediție a Campionatului European de Înot în Ape Înghețate (3,7 grade Celsius), desfășurat la Oradea. Cei doi sunt legitimați la Clubul Gold Stars Baia Mare şi au făcut parte din lotul României

În perioada 2-4 februarie, la Oradea, s-a desfășurat Campionatul European de Înot în Ape Înghețate, la care au participat 322 de înotători din Europa. Lotul României, format din 34 de sportivi, coordonați de Paul Georgescu, a inclus și doi sportivi legitimați la Asociația Club Sportiv Gold Stars Baia Mare, respectiv Delia Ana Kovacs, categoria 45-49 de ani, și Liviu Bursuc, categoria 30-34 de ani. În total, lotul României a obținut 57 de medalii, dintre care 15 de aur, 16 de argint și 16 de bronz, inclusiv 10 medalii în clasamentul open. Cei doi reprezentanți ai clubului băimărean au avut rezultate remarcabile, apa având în medie 3,7 grade Celsius.

Rezultatele individuale ale celor doi sportivi au fost următoarele:

Delia Ana Kovacs: locul II în proba de 100 m spate și locul III în proba de 50 m spate.

Liviu Bursuc: locul II în proba de 50 m spate.

De asemenea, Delia Ana Kovacs a obținut locul II în clasamentul open în proba de ștafetă 4×50 m liber, înotând alături de Andrei Enache (18 ani), Dragoș Ghile (20 de ani) și Cristian Virgil Tranulea (23 de ani).

După competiție, Delia Ana Kovacs a declarat: ”Totul a început cu îndemnul colegilor mei Angela Kallo, Dragoș Ionescu, Luisiana Bigea și al prietenei mele Mihaela Măgurean care au trezit în mine adrenalina de a-mi testa limitele. Sunt o friguroasă, așa că nu m-am gândit niciodată că voi accepta să fac acest pas, dar dorința de a mă autodepăși a fost puternică. Este cu adevărat provocator să înoți în ape înghețate, să fii alături de oameni și sportivi excepționali cu experiență în participarea la astfel de competiții. Există o unitate între concurenți, iar familia te ajută să treci peste momentele dificile. Felicitări organizatorilor, în mod special lui Paul Georgescu și Ovidiu Tirla, care au asigurat toate condițiile pentru desfășurarea acestei prime ediții a unui Campionat European în Ape Înghețate. Pentru mine a fost prima experiență de acest gen. Am reușit să urc pe podium, în ciuda faptului că este destul de greu să te antrenezi pentru astfel de competiții. Le mulțumesc tuturor pentru încurajări, pentru susținere, precum și pentru gândurile transmise. Toți cei care credeți în mine aveți un loc special în inima mea”.

Liviu Bursuc: ”A fost o competiție reușită. S-au aliniat la start sportivi din aproximativ 30 de țări. Am trăit o experiență inedită și cu siguranță voi fi prezent și la edițiile viitoare. Genul acesta de competiții te ajută să te cunoști mai bine, să treci peste toate barierele pentru a demonstra că poți. Mulțumesc tuturor pentru încurajări și susținere. Felicitări concurenților care, timp de trei zile, au demonstrat că sunt adevărați eroi”.

Te-ar putea interesa si

ÎNOT MASTERS: Clubul Sportiv Gold Stars Baia Mare, pe podium la un concurs în Ungaria

Redactie

AUTOMOBILISM: Baia Mare găzduieşte marea finală a Campionatului Național de Drift

Vasile Dale

„CUCEREŞTE MARAMUREŞUL”: 15 persoane concurează la triatlon pentru a-şi ajuta o prietenă bolnavă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.