BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Sofer de TIR din Borșa, mort intr-un tragic accident produs în Bihor

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, Camelia Roșca, a afirmat că ambii şoferi au rămas încarceraţi.

„La ora 2.00, ISU Crișana a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier între două TIR-uri pe DN 1, în localitatea Tinăud, ambii șoferi rămânând încarcerați în urma evenimentului. Echipajul de descarcerare a procedat la evacuarea celor două victime, predându-le echipajelor medicale. Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, unul dintre șoferi a decedat. Cea de-a doua victimă a fost asistată medical și transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor”, a precizat lt. col. Camelia Roșca.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, a precizat, pentru ebihoreanul, că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a lovit o insulă de calmare a traficului și a intrat pe sensul opus.

„Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri din Aleșd, la fața locului, a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă înspre Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi lovit o insulă de calmare a traficului rutier, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotren cu semiremorcă, condus, înspre Cluj – Napoca, de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Borșa, județul Maramureș.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 40 de ani, din județul Maramureș, care conducea cel de-al doilea autotren, a suferit leziuni, care, din păcate, i-au provocat decesul, în timp ce era transportat la spital. Totodată, conducătorul primului autovehicul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale”, a precizat Alina Fărcuța.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Center-ul din Baia Mare prădat de hoți. Magazinele din interior devastate în căutare de bani

Vasile Dale

Bărbat plasat sub control judiciar de Tribunalul Maramureș săltat de mascați. Distribuia droguri tinerilor din județul Sălaj

Vasile Dale

FOTO: Două șoferițe s-au ciocnit într-o intersecție din Sighetu Marmației. Incident rutier și la Rona de Jos

Vasile Dale

1 mesaj

mo februarie 13, 2024 at 9:56 pm

no… dati tap tapuri soferilor de tir care se afla la volan…

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds