BREAKING NEWSEvenimentNational

La 65 de ani de activitate, Ansamblul Folcloric National Transilvania este un adevărat ambasador al Maramureșului, al României, al tradițiilor noastre și al frumosului românesc!


Aniversarea a fost marcată printr-un impresionant spectacol care a reunit cei mai îndrăgiți ambasadori onorifici ai județului nostru, interpreți cunoscuți și, pe bună dreptate, iubiți de public.

În numele meu și al maramureșenilor le-am oferit o plachetă aniversară în semn de apreciere și mulțumire pentru că au făcut din promovarea moștenirii noastre culturale, în țară și în străinătate, un adevărat demers diplomatic.

Aici, în Maramureș, noi punem preț pe cultura noastră tradițională. Întotdeauna am spus că cel mai mare câștig al nostru, al maramureșenilor, este resursa umană. Oamenii locului. În acest ansamblu au fost și sunt oameni deosebiți, care și-au pus cu adevărat inima, sufletul și priceperea pentru a ne reda aici, în Maramureș, peste tot în țară și peste hotare, aceste momente autentice și frumoase. Câte un pic de Maramureș peste tot!

De câte ori am ocazia, reamintesc despre cei trei piloni pe care îi avem aici, în Maramureș: dragostea pentru natură și pentru tot ce ne înconjoară, apropierea față de Dumnezeu, pentru că nimic nu este fără Dumnezeu aici, în județul nostru și moștenirea culturală.

Ansamblul Național Folcloric „Transilvania” și instituțiile de cultură din Maramureș fac parte din moștenirea noastră culturală. Nu doar moștenirea culturală materială, ci mai ales cea sufletească. Ce se întâmplă, în toate evenimentele pe care ansamblul ni le dăruiește, este despre suflet. Despre ceea ce putem duce mai departe din generație în generație, așa cum toți artiștii Ansamblului Național Folcloric „Transilvania” o fac, alături de ansamblurile locale din Maramureș.

Tradiția, portul și moștenirea noastră culturală vin din fiecare țară a Maramureșului, din fiecare zonă folclorică: Țara Codrului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Maramureșului. 65 să fie un an de succes, iar peste alți 65 de ani să ne vedem tot aici, în Baia Mare, să sărbătorim împreună!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: VA FI PE BUNE SAU VOR SĂ ÎNGROAPE TOTUL? Peste o sută de polițiști, mascați, silvicultori din 4 județe au descins în control la OS Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ / ACŢIUNE DE AMPLOARE / ACTUALIZARE: Trei bărbaţi din Afganistan şi unul din India, depistaţi în Gara CFR Baia Mare

Vasile Dale

Culoare de tranzit pentru transportul de marfă pe teritoriul României

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.