BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Cătălin Cherecheş, primarul fugar din Baia Mare, a fost adus în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa

Cătălin Cherecheş, primarul fugar din Baia Mare, a fost adus sub escortă la Vama Nădlac. Update 19:45 Cătălin Cherecheş a ajuns la Penitenciarul Arad sub escorta Poliţiei Române.

După efectuarea formalităților, Cătălin Cherecheș va sta 21 de zile în carantină, după care va fi mutat la Penitenciarul Aiud, acolo unde îşi va ispăşi pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cătălin Cherecheş, primarul fugar din Baia Mare, a fost adus în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a intrat în România, marţi seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, fiind adus sub escortă din Germania de autorităţi.

Maşina în care a fost adus Cherecheş a trecut prin frontieră pe o bandă pe care nu erau alte autovehicule în aşteptare pentru formalități, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Cătălin Cherecheş îşi va ispăși pedeapsa în penitenciarul Aiud, unde ar urma să stea singur într-o celulă de 8 mp.

Fostul primar din Baia Mare nu va beneficia de nicio condiție specială, a explicat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

„Va fi predat de către partenerii străini unei echipe din cadrul Poliției Române, care îl va prelua de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Acesta va fi introdus într-un penitenciar, pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea”, a transmis anterior IGPR.

Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Anul trecut, Cherecheș a fugit în Germania, unde s-a ascuns la rude. În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, fostul primar din Baia Mare, în vârstă de 45 de ani, urmărit internațional.

Acesta a fost depistat de polițiștii germani, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

Instanța competentă a emis pe numele lui Cherecheș un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Sursa: Antena3CNN.ro.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV / SCANDAL DE POMINĂ LA PETROVA: Agresor – cantorul bisericii, victimă – un minor de 14 ani (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

COD GALBEN de ninsori şi viscol în Maramureş

Redactie

EXCLUSIV FOTO – Tragedie la Repedea: S-a răsturnat cu tractorul și a murit strivit sub acesta

Vasile Dale

2 mesaje

Claudiu martie 19, 2024 at 8:48 pm

Bine că n-a trecut iar pe la Vama Petea !
Avea toate șansele să-l confunde vamaiotul ( de data trecuta ) cuuu Steven Seagal , și să vrea poză cu el și autograf , poate șiii atenție din partea vedetei .
Apropos , s-a mai auzit ceva de vamaiot ? Până la urmă a fost o ,, simplă,, coincidență , sau ce ? Mai lucrează peee ,, faleză,, sau s-a pensionat , anticipat ?

Raspunde
accidutzu martie 22, 2024 at 6:28 pm

Aiud 1 an, restul la Baia Mare. Așa zice pe la TV.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.