Eveniment

ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE: Polițiști maramureșeni, recompensați cu distincții onorifice de Inspectoratul General al Poliției Române

Doi polițiști maramureșeni au fost nominalizați de către Inspectoratul General al Poliției Române pentru acordarea de titluri onorifice cu prilejul Zilei Poliției Române. Astfel, comisar șef de poliție Chende Paul Mihai, în prezent șeful Serviciului Criminalistic, a fost recompensat cu emblema de merit „Știință și creație”, cls. I. Cea de-a doua nominalizare aparține subinspectorului de poliție Pop Bogdan Gabriel, din cadrul Serviciului Pregătire Profesională, care a primit distincția de serviciu pentru „Obținerea de rezultate foarte bune în activități culturale, științifice și sportive”. Pentru I.P.J. Maramureș, nominalizarea celor doi ofițeri reprezintă o mare onoare.

Comisar șef de poliţie CHENDE MIHAI-PAUL este în prezent șeful Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și președintele Secției Cercetare, Inovare, Dezvoltare din cadrul Asociației Criminaliștilor din România. Demersul științific corelat cu pasiunea pentru balistica judiciară și caracterul inedit al opiniilor și concluziilor formulate de ofițerul de poliție au condus la realizarea a numeroase studii de caz. Acestea, reunite cu cercetarea experimentală de laborator sau din poligonul de tragere au generat obţinerea şi confirmarea unor date ştiinţifice importante, reunite într-o lucrare unitară privind problematica urmelor produse de arme, realizată de comisar șef de poliție Chende Paul împreună cu d-nul profesor dr. Gheorghe Păşescu. Este vorba despre cartea de specialitate intitulată „Urmele armelor de foc”, publicată în anul 2015. Volumul îmbină două perspective relativ diferite: cea a criminalistului din echipa de cercetare la faţa locului faptei şi cea a expertului criminalist din laboratorul de balistică judiciară. Autorul consideră lucrarea ca fiind un argument în favoarea ideii că funcționarea justiției moderne presupune o legătură indispensabilă între „omul legii” și „omul de știință”.

Iarna Baimareana

Ulterior, împreuna cu medicul stomatolog Ionuț Dunca, ofițerul de poliție a publicat o monografie intitulată „Interpretarea criminalistică a urmelor de mușcătură”, care adună la un loc trei mari domenii ale științei: Criminalistica, Medicina Legală și Stomatologia. Cartea a fost premiată în decursul acestei luni la secțiunea „Cea mai bună publicație”, în cadrul Galei Asociației Criminaliștilor din România. Autorii au dorit să prezinte cititorilor aspectele importante care sunt necesare în interpretarea criminalistică a urmelor de mușcătură și etapele examinărilor criminalistice.

Ambele cărți sunt realizate într-o manieră de excepţie şi completează literatura de specialitate în domeniul Criminalisticii, printr-o abordare în detaliu, unitară, coerentă.

Subinspector de poliţie POP BOGDAN-GABRIEL a început să practice judo de la 8 ani, acumulând până în prezent 10 titluri de campion național la diferite categorii de vârstă și un titlu de campion balcanic. A fost un student activ care s-a implicat în activităţile organizate, practicând în paralel și activitatea de antrenor voluntar de judo la C.S.M. Baia Mare, obținând cu sportivii antrenați peste 20 de medalii la Campionatele Naționale.

Începând din anul 2022, ofițerul de poliție a reprezentat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș la Campionatul Național de Judo al M.A.I. unde a cucerit titluri de campion, vice-campion național la categoria -81 kg, -35 ani.

În cursul anului 2023, ofițerul a participat ca instructor la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca pentru pregătirea polițiștilor încadrați din sursă externă, iar în cursul acestui an a acordat sprijin Inspectoratului de Poliție Județean Constanța desfășurând activități de pregătire în vederea pregătirii polițiștilor proaspăt încadrați din școlile de agenți de poliție.
Polițistul este preocupat în mod constant de ședințe de pregătire în domeniul educației fizice și autoapărării, instrucția tragerii cu armamentul din dotare și tactică polițienească.

Polițiștii maramureșeni se mândresc cu cei doi colegi, îi felicită și le doresc ca în continuare să aibă cât mai multe visuri împlinite, asigurându-i totodată de prețuirea lor!

Te-ar putea interesa si

RUTIERE: Trei maşini implicate într-un accident rueir la intersecţia bulevardelor Unirii şi Bucureşti. 10 bărbați depistați de polițiști în weekend care au condus sub influența alcoolului sau fără permis

Redactie

STAŢIA METEO TÂRGU LĂPUŞ: Povestea unei meserii aparte. Rodica Hatos lucrează aici de 36 de ani

Redactie

EXCLUSIV VIDEO – ACCIDENT LIVE: Avem imaginile impactului teribil dintre un microbuz și un autoturism. 7 oameni răniți la Groși

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.