BREAKING NEWSELECTORALE

Europarlamentari din Spania, Bulgaria, Germania și România au efectuat o vizită în Maramureș, pe șantierul Podului peste Tisa

„Șansa noastră, a județului Maramureș, de a ne dezvolta și de a oferi o viață mai bună maramureșenilor, sunt fondurile europene” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Gradul de execuție al noului Pod peste Tisa este de 36%, iar până la finalul anului investiția va fi finalizată. Aceasta este concluzia vizitei pe șantier de vineri, 21 martie 2024. O delegație a Parlamentului European, formată din europarlamentari ai grupului Partidului Popularilor Europeni din Comisia de Dezvoltare Regională, din Spania, Bulgaria, Germania și România au fost la fața locului împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Iarna Baimareana

„Rolul delegației este de a analiza practic impactul politicii de coeziune, în teren, la obiective importante de investiții, cum este și acest pod. Șansa noastră, a județului Maramureș, de a ne dezvolta și de a oferi o viață mai bună maramureșenilor, sunt fondurile europene. De aceea, astăzi avem un portofoliu de proiecte aflate în diferite stadii de implementare în valoare de peste 2 miliarde de euro! O mare parte din aceste proiecte sunt finanțate din bani europeni.” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Președintele administrației județene a subliniat rolul fondurilor europene, care este crucial în dezvoltarea locală și regională, două mari beneficii ale acestora fiind reducerea decalajelor dintre regiuni și reducerea disparității din cadrul regiunilor, generând astfel oportunități pentru întreaga comunitate europeană. „Fondurile europene sunt soluția pentru a ține comunitățile unite, soluția care generează oportunități pentru tineri și familii în comunitățile lor”, a spus Ionel Bogdan.

Din delegație au făcut parte europarlamentarii Daniel Buda/România, Andrey Novakov/Bulgaria, Leopoldo López Gil/Spania și Niels Geuking, Germania; Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Botond Török-Illyés, consilier politic pentru dezvoltare regională/ PPE.

Printre gazde, alături de președintele administrației județene, s-au aflat Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș; Gabriel Ștețco, administratorul public al județului; Grațian Florin Pârvu, Consul al României în Solotvino; Daniela Onița-Ivașcu, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației; Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș; Ciceu Felician, primarul comunei Dumbrăvița și Ropan Gavril, primarul comunei Coroieni.

Te-ar putea interesa si

SURSE Flagrant DNA în cazul primarului din Baia Mare / Soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă la Cluj în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința într-un dosar de corupție

Vasile Dale

ACTUALIZARE – O mașina a zburat în râul Firiza în cartierul Ferneziu din Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

BILANŢUL CELOR DOI ANI DE RĂZBOI: 72 de ucraineni rătăciți în zona de frontieră alpină salvaţi, 16 descoperiți decedați

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.