BREAKING NEWSImportant

Participare record la al doilea eveniment privind oportunitățile de finanțare în cele 7 parcuri industriale pe care Consiliul Județean le dezvoltă în Maramureș

Peste 150 de antreprenori din Maramureș, Satu Mare și Sălaj au onorat invitația Consiliului Județean Maramureș la cel de al doilea eveniment de informare despre oportunitățile de finanțare oferite prin ADR Nord-Vest.

Firmele care își vor dezvolta afacerea în cele șapte parcuri industriale care se dezvolta în Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare, Tg. Lăpuș, Mireșu Mare, Bogdan Vodă și Giulești pot beneficia de granturi între 200.000 și 2,5 milioane de euro. Interesul mare al antreprenorilor pentru oportunitățile din parcurile industriale a fost crescut și la Sighetu Marmației, la primul eveniment de acest fel. Urmează alte evenimente similare în următoarea perioadă și în alte localități din Maramureș.

„În aprilie semnăm contractele de finanțare pentru primele 4 parcuri. În total, în cele șapte locații, vom avea 55 de parcele pregătite să primească antreprenori. Am făcut și eu parte din mediul de afaceri și știu foarte bine ce înseamnă să nu ai finanțare, cât de complicat este să te dezvolți. De aceea, pe lângă dezvoltarea parcurilor în care punem la dispoziția antreprenorilor atât terenurile cât și toate utilitățile, îi ajutăm și să obțină granturi între 300.000 și 2,5 milioane de euro” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Maramureșul va avea cele mai multe parcuri industriale din regiunea de Nord-Vest

Toți antreprenorii care doresc să se dezvolte în aceste parcuri vor avea loc, dar și susținerea Consiliului Județean Maramureș care, prin profesioniștii săi, oferă susținere companiilor în fiecare etapă, inclusiv în demersul pentru obținerea granturilor.

„Vreau să dezvoltăm economia județului Maramureș și să oferim locuri de muncă bine plătite pentru maramureșeni. De aceea, aceste inițiative sunt printre cele mai importante pentru mine. Vreau ca de aceste oportunități pe care le oferim în Maramureș să profite cât mai multe companii. Pentru că un mediu de afaceri susținut de administrație înseamnă mai multe locuri de muncă și un nivel de trai mai ridicat!” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Numeroși oameni de afaceri din Maramureș, și-au manifestat deja interesul pentru a ocupa un loc în parcurile industriale de la Șomcuta Mare și Baia Sprie.

„Avem antreprenori din județele vecine, interesați să se dezvolte aici. Și un prim mare investitor străin pe care îl anunțăm în luna mai. Echipa Consiliului Județean va sprijini, în fiecare etapa, antreprenorii care se alătură acestei oportunități”, a subliniat președintele administrației județene.

Soluția Consiliului Județean Maramureș pentru asigurarea forței de muncă calificate: Campus pentru învățământul dual la Baia Sprie

„Avem nevoie de forță de muncă calificată. În acest moment, putem acoperi parțial forța de muncă necesară, însă trebuie să ne gândim și la viitor. Acest proiect, Campusul pentru învățământul dual, în valoare de 28 de milioane de euro, se află deja în licitație publică. În această vară vom da startul construcției! Va fi cel mai mare campus din regiunea de Nord-Vest și, pe lângă unitatea educațională, va fi dotat cu laboratoare moderne, cantină, terenuri de sport, bazin de înot, zonă verde pentru recreere și 6 unități de cazare”, a declarat Ionel Bogdan.

Pe lângă președintele administrației județene, au prezentat oportunitățile și proiectele Consiliului Județean Maramureș: Gabriel Ștețco, administratorul public al județului; Diana Iluț, președinte AIM Maramureș; Radu Zoicaș, CEO Parcuri Industriale Maramureș; Oana Bran, director Direcția Servicii & Evenimente Maramureș, Camera de Comerț si Industrie Maramureș; Ciprian Barna, Director Executiv ADR Nord-Vest și Anca Roman, expert cu rol de ofițer specializare inteligentă ADR Nord-Vest.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE A LUAT-O RAZNA: Un bărbat și-a violat nora de 18 ani. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Vasile Dale

PREMIERĂ / ACTUALIZARE: A deraiat MOCĂNIȚA pe Valea Rea la Vișeu de Sus. Intervin 7 echipaje medicale. 12 persoane rănite (GALERIE FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

MARAMUREȘENI ÎN UCRAINA: În plin război, stațiunea de schi Bukovel e la fel de căutată. Turiștii români spun că prețurile sunt fără concurență

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.