Important

IPJ MARAMUREŞ: Întâlnire de lucru pe tema violenței școlare, fenomen din ce în ce mai prezent în unitățile de învățământ

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin Biroul Siguranță Școlară, desfășoară diferite activități pentru consolidarea unui climat optim de siguranță în unitățile de învățământ, protejat de diferite forme de manifestare a criminalității.

Cea mai recentă activitate desfășurată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară pentru dezvoltarea parteneriatului poliție – școală – comunitate a avut loc în cursul acestei săptămâni. Este vorba despre o întâlnire de lucru pe tema violenței școlare, fenomen din ce în ce mai prezent în unitățile de învățământ.

În cadrul acestei ședințe au fost analizate prevederile OMEN 6235/2023 pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar.

La întâlnire au fost prezenți reprezentații I.S.J., directorii unităților de învățământ, ai C.J.R.A.E., ai D.G.A.S.P.C., iar I.P.J. Maramureș a fost reprezentat de cms. șef de poliție Nicolae Popescu.

Este nevoie de un efort comun pentru a-i conștientiza pe elevi de consecințele faptele lor, de impactul emoțional dar și pt a-i învăța că proverbele românești au o valență adaptativă: “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

Suntem convinși că munca în echipă și efortul susținut al tututor pot schimba stereotipurile.

Te-ar putea interesa si

”ÎMPREUNĂ” LA ARTĂ: VERNISAJ EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE

Redactie

ASOCIAȚIA START BĂIUȚ. Câștigătorii concursului ”Lectura, o călătorie spre oriunde și oricând”

Vasile Dale

IONEL BOGDAN: 108 MILIOANE DE LEI PENTRU DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ ASIGURAȚI PRIN PNRR

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.