BREAKING NEWSELECTORALETara Chioarului

Primarul din Mireșu Mare a revenit în PSD Maramureș!

Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare, a revenit ”acasă”, în marea familie social-democrată maramureșeană, moment care reprezintă o reconfirmare a angajamentului nostru comun față de dezvoltarea și prosperitatea comunității.

În mandatul de președinte al Consiliului Județean Maramureș am fost un susținător fervent al comunității din Mireșu Mare și al proiectelor inițiate de administrația locală. Am colaborat îndeaproape cu primarul Ioan Mătieș și echipa sa pentru a implementa proiecte care au avut rezultate notabile, aducând beneficii tangibile cetățenilor. Conștient de potențialul neexploatat și de nevoile comunității mă angajez să continui să fiu alături de primarul Ioan Mătieș și în viitorul mandat de președinte al Consiliului Județean. Împreună avem oportunitatea de a iniția și implementa noi proiecte care să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunei Mireșu Mare.

Iarna Baimareana

Sunt convins că, prin unitate și efort comun vom reuși să aducem evoluție și prosperitate pentru toți cetățenii. Această colaborare strânsă între Consiliul Județean și administrația locală din Mireșu Mare este un exemplu clar că atunci când lucrăm împreună, cu dedicare și viziune, putem depăși orice obstacol și putem transforma visele în realitate. Împreună vom scrie următorul capitol în istoria comunei Mireșu Mare, unul marcat de progres și bunăstare pentru toți locuitorii săi.

Împreună mergem cu încredere spre alegerile locale din 9 iunie! Pentru că uniți suntem puternici!

Te-ar putea interesa si

Campanie de prevenție și educație pentru sănătate la sediul Primăriei Mireșu Mare

Vasile Dale

TÂRGU LĂPUŞ: Un copil a ajuns la spital în urma unui accident grav (GALERIE FOTO, VIDEO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Polițiștii din Tg. Lăpuș au săltat 4 suspecți de furt din cartierul Ponorâta. Prejudiciu de 30.000 lei – actualizare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.