Administratorul public al Județului Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco, a efectuat zilele acestea o vizită pe cel mai mare șantier din Maramureș în acest moment – Podul peste râul Tisa, în zona Teplița din Sighetu Marmației.
Lucrările de execuție progresează într-un ritm foarte bun, astfel că acest proiect va fi finalizat în luna noiembrie a acestui an.
”Vorbim de o investiție de peste 40 de milioane de euro, din fonduri europene, foarte importantă pentru Maramureșul istoric și pentru întreg județul nostru. Odată finalizat, podul peste Tisa deschide va deschide calea spre noi schimburi comerciale internaționale, care vor crește economia județului și, implicit, calitatea vieții maramureșenilor”, a transmis Gabriel Bogdan Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș.
Amplasamentul este realizat în proporție de 37% și cuprinde două poduri paralele, cu două benzi pe sens, 5 poduri de descărcare, 2 clădiri administrative, trotuare, parte de rezistență și de fundare a halelor de control și de scanare. Accesul spre punctul de frontieră se va face prin sensul giratoriu care va fi realizat în punctul zero al podului.
”Noul pod peste Tisa nu este unul simplu de traversare a unui râu de pe un mal pe celălalt, în cazul nostru de pe malul românesc pe malul ucrainean, ci vorbim despre o întreagă infrastructură a unui punct de frontieră. Întreg amplasamentul al podului peste Tisa are o lungime de 1,2 kilometri, din drumul național, și cuprinde: accesul la punctul de frontieră, birou vamal, dotări și echipamente necesare pentru efectuarea traficului comercial prin acest punct”, a afirmat Gabriel Bogdan Ștețco.
Despre realizarea acestui proiect se vorbește de peste 30 de ani, însă echipa PNL Maramureș este singura care a reușit să atragă fondurile necesare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, să demareze lucrările și să demonstreze că prin multă muncă și implicare, vin și rezultatele.
În prezent, la granița României cu Ucraina din Sighetu Marmației se desfășoară doar tranzit de persoane, pe podul istoric, de lemn, care a necesitat de-a lungul timpului lucrări de punere în siguranță, fiind afectate elementele de rezistenţă a podului, fapt care semnalează necesitatea unui nou pod peste râul Tisa.
1 mesaj
deci in 3-4 ani n-ati fost capabili sa terminati un pod? de noul terminal de la aeroport nici nu indraznesc sa intreb cat mai dureaza pana la finalizare…acolo e o cladire totusi, aici e vorba de un pod, daca pentru un pod e nevoie de atata timp, la nivel de judet, de cat e nevoie la un terminal de aeroport? de pasajele spre un viitor mai bun pentru voi ce sa mai intrebam…2 gauri…in buget…