Important

Campania ”DETECTOR PENTRU VIAȚĂ” în Maramureș

Campania ”DETECTOR PENTRU VIAȚĂ” va fi implementată și în Maramureș, unde zilele trecute au ajuns cele 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon, care vor fi distribuite la nivelul a 15 unități administrativ-teritoriale din județul nostru, cu prioritate la locuințele familiilor identificate ca fiind vulnerabile.

În acest sens, marți, 16 aprilie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș s-a organizat o întâlnire cu reprezentanții din județ ai instituțiilor implicate în desfășurarea campaniei, care a debutat la nivel național, încă din luna februarie a acestui an. Parte a parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, realizat în scopul conștientizării și educării populației cu privire la manifestarea riscului la incendiu, E.ON și Delgaz Grid donează 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Iarna Baimareana

Tot astăzi a avut loc și predarea dispozitivelor către reprezentanții a 6 subunități de intervenție din cadrul ISU Maramureș, în prezența domnului Vasile Andreica, reprezentantul Delgaz Grid în Maramureș.

Aceste detectoare, cu rol de avertizare, semnalează imediat apariția unui incendiu sau a scăpărilor de gaz în spațiile în care sunt amplasate. Ele urmează să fie montate în peste 400 de locuințe din localitățile: Tăuții de Sus, Ilba, Bocicoiu Mare, Breb, Bogdan Vodă, Săcel, Mireșu Mare, Vălenii Șomcutei, Fărcașa, Sălsig, Leordina, Lăpuș, Poienile de sub Munte, Moisei și Dămăcușeni.

Astfel, pompierii militari, alături de cei voluntari și de reprezentanții Delgaz Grid vor constitui echipe mixte și vor începe montarea dispozitivelor la gospodăriile deja identificate. Concomitent, se vor desfășura și acțiuni de informare preventivă a cetățenilor cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență datorate scăpărilor de gaze sau manifestării incendiilor la locuințe.

Anual, au loc peste 6600 de incendii la locuințe, iar de cele mai multe ori diferența dintre viață și moarte este dată de rapiditatea cu care se descoperă focul. Detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Încurajăm cetățenii să monteze în propriile locuințe astfel de echipamente care pot salva vieți.

Accesați noua variantă a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro sau descărcați aplicația de mobil DSU, care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență și este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.

Te-ar putea interesa si

S-AU ALES CU DOSAR PENAL: Doi bărbaţi au tâlhărit o femeie în plină stradă

Redactie

Crește confortul pacienților la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

Redactie

NICIO ZI FĂRĂ VIOLENŢĂ DOMESTICĂ: Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui băimărean care şi-a bătut soţia

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.