BREAKING NEWSELECTORALE

”Baia Mare are nevoie de parcări supraterane, cu boxe de depozitare, în locul garajelor care ocupă loc și sunt folosite ca debara” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș/candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare

Ionel Bogdan și echipa sa au dat startul întâlnirilor civice în cartierele municipiului Baia Mare. Prima întâlnire a avut loc luni, 22 aprilie, cu băimărenii care locuiesc în zona Gării.

Președintele Consiliului Județean Maramureș candidează la alegerile locale din 9 iunie pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. A răspuns întrebărilor venite din partea cetățenilor, a vorbit despre realizările sale pentru județ, dar și despre proiectele prin care vrea să revigoreze Baia Mare, care stagnează de câțiva ani din punct de vedere administrativ și al dezvoltării.

”Ce planuri am cu garajele din Baia Mare? Să le demolez! Desigur, nu pot demola fără să pun ceva în loc. Avem nevoie de parcări supraterane, cu boxe de depozitare, peste tot în oraș nu doar în zonele centrale, inclusiv în cartierul Gării.

Pe lista problemelor majore ale orașului se află lipsa locurilor de parcare suficiente, respectiv garajele folosite pe post de debara, în timp ce mașinile ocupă parcările și așa puține. 12.000 de locuri de parcare pentru 50.000 de mașini. Este cât se poate de clar că avem o problemă majoră și o putem rezolva numai prin dezvoltarea unor parcări supraterane care să suplinească nevoile existente, unde să oferim și boxe de depozitare.” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș/candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.

Ionel Bogdan cunoaște problemele majore ale municipiul Baia Mare. Vrea să discute cu băimărenii din toate zonele orașului pentru a afla probleme punctuale cu care se confruntă, dar și pentru a se consulta cu ei cu privire la soluțiile cele mai bune pentru a rezolva problemele istorice ale orașului nostru. 50 de întâlniri civice au planificate Ionel Bogdan și echipa sa în următoarea perioadă.

”În cartierul Gării, la fel ca în alte zone din oraș, lipsa siguranței și a ordinii publice este principala grijă. Aici soluția este simplă, trebuie aplicată doar într-un mod ferm și constant: echipe mixte formate din reprezentanți ai poliției locale și jandarmi, care să patruleze constant în toate zonele cu probleme, dar și în cele centrale, în apropierea școlilor, piețelor, parcurilor și alte zone intens circulate. Monitorizarea video trebuie extinsă în tot orașul, iar la dispecerat trebuie asigurată permanența la modul cel mai riguros”, a spus Ionel Bogdan.

În infrastructura rutieră din cartierul Gării au fost făcute investiții în ultimii ani, însă, au rămas multe probleme nerezolvate. Aleile dintre blocuri reprezintă una dintre probleme, sunt gropi, nu au fost reabilitate multe zone de acces și oamenii cer, pe bună dreptate, să se remedieze situația. ”Voi acorda o atenție sporită acestui tip de probleme după 9 iunie, până atunci notez doleanțele lor și fac un plan pentru rezolvarea acestora”, a mai spus Ionel Bogdan.

Seria întâlnirilor cu băimărenii continuă joi, 25 aprilie, în cartierul Vasile Alecsandri.
De la ora 17:30, Ionel Bogdan și echipa sa ne așteaptă pe str. Melodiei nr.11A, în zona Bisericii Sf. Cuvioasa Paraschiva, lângă Profi, și de la ora 19:00 pe Bd. Regele Ferdinand (fosta Grănicerilor) nr. 88H, în parcarea de la Lidl.

Material susținut de PNL Maramureș

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: BAIA MARE SĂLBATICĂ – BĂTAIE ca-n filme într-un club de manele. Au intervenit trupele speciale

Vasile Dale

BAIA MARE – Bărbat de 29 de ani identificat, reținut și arestat preventiv după ce a comis mai multe furturi

Vasile Dale

EVAZIUNE FISCALĂ: Percheziții la suspecți care exploatau nisip și pietriș din râul Someș fără permis sau licență

Vasile Dale

1 mesaj

mo aprilie 23, 2024 at 5:24 pm

„Aleile dintre blocuri reprezintă una dintre probleme, sunt gropi” – asta e nivelul? gropi in alei? astea-s probleme majore de rezolvat? sa se poata revarsa gunoiul pe alei curste, sau poate ingropi gunoiul de la Satu Nou in ele…
Cat despre garaje..vad ca ai preluat bine textul ca trebuie pus ceva in loc…. doar ca vezi tu, mai sunt si exemple ca se poate si fara parcari supraetajate, pentru care trebuie multi bani, fa o vizita in judetul vecn, ia si de acolo notite..ca sunt cu mult in fata noastra, ei traiesc deja in civilizatie mpusa de administratie, noi n-avem nici macar centura ocolitoare…ah stai, ce sa vezi, tot tu puteai sa o faci…nu te-a intrebat niciun pupindosist de astea? e facatura ce se intampla aici?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.