BREAKING NEWSELECTORALE

Canalizare la standarde europene în comuna Bârsana!

Înființarea unui sistem de canalizare în comuna Bârsana a reprezentat cea mai mare presiune atât pentru operatorii economici, cât și pentru persoanele fizice sau instituții. După parcurgerea tuturor etapelor necesare, respectiv aprobări și avize, în 16 ianuarie 2024 a fost semnat contractul de finanțare pe Programul Național ”Anghel Saligny” cu Ministerul Dezvoltării, în sumă de 22 de milioane de lei.

În 2 aprilie, primarul Teodor Stefanca a semnat ordinul de începe al lucrărilor pentru proiectul privind ,,înființarea rețelei de canalizare și stație de epurare în comuna Bârsana’’.

În prima etapă sunt stabilite lucrări pe întreg Drumul Județean (de la intrarea în localitatea Nănești și până la ieșirea din localitatea Bârsana), cât și instalarea stației de epurare și a celei de pompare. În etapa a doua este pregătit un proiect de extindere a rețelei de canalizare, iar după obținerea contractului de finanțare se va realiza întregul sistemul de canalizare care însumează o lungime totală de 44 km.

În Bârsana este unul dintre cele mai extinse sisteme de canalizare din mediul rural, de unde rezultă și complexitatea implementării acestui proiect.

Teodor Stefanca este unul dintre primarii foarte harnici din Maramureșul Voievodal de care, personal, sunt foarte mândru și este candidatul PSD Maramures cu care ieșim cu încredere în fața alegătorilor, în 9 iunie, pentru a cere un vot de continuitate în Bârsana!

Material susținut de PSD Maramureș

Te-ar putea interesa si

S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

Redactie

EXCLUSIV / DOCUMENTE OFICIALE: Pentru a înșela RAR-ul, firma care transportă muncitorii la UAC Dumbrăvița monta și demonta scaunele în microbuz. Poliția confirmă oficial!

Vasile Dale

CRIMA IN BAIA MARE: Fost angajat al Prefecturii Maramures, ucis de fiu sau. Politia il cauta pe criminal

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.