Știri EXCLUSIVE

Raulino delivery

De interes

Cerșetoare din Sălaj cercetată pentru furt calificat reținută de polițiștii din Satulung. Și-a petrecut noaptea în arestul POLIȚIEI

Activitățile specifice de cercetare și investigare efectuate de polițiștii din Satulung cu privire la un furt din locuință au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei și recuperarea prejudiciului. În baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. Femeia, de 54 de ani, domiciliată în oraș Jibou, județ Sălaj a fost depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În fapt, la data de 25 aprilie a.c., o femeie din localitatea Mogoșești a sesizat poliția că o persoană necunoscută s-ar fi prezentat la locuința sa și invocând o situație care să atragă mila, i-ar fi solicitat ajutor. Profitând de neatenția victimei, aceasta ar fi reușit să sustragă din locuință o sumă de bani.

În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, recomandăm PRECAUȚIE în momentul în care persoane necunoscute încearcă să vă câștige încrederea și vă cer ajutorul, invocând situații menite să atragă mila.

Atragem atenția asupra situațiilor de acest fel și îi îndemnăm pe cei vulnerabili să nu se încreadă în persoane necunoscute!

Dacă ajungeți să vă confruntați cu astfel de cazuri, reţineţi cât mai multe detalii și semnalmente ale persoanelor care vă abordează!

Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre astfel de persoane sau victime ale unor astfel de infracţiuni!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT