Important

Prima întâlnire a factorilor interesați din cadrul Proiectului CIBUS – Reducerea pierderilor și a risipei de alimente în Europa, finanțat prin Programul INTERREGG EUROPE 2021-2027

Miercuri, 22.05.2024, a avut loc la Palatul Administrativ prima întâlnire a factorilor interesați din cadrul Proiectului ”CIBUS – Reducerea pierderilor și risipei de alimente în Europa”, implementat în perioada 2024-2028 de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat internațional, în cadrul Programului INTERREG EUROPE 2021-2027. Obiectivul general al proiectului este reducerea pierderilor și risipei alimentare de-a lungul lanțului alimentar de producție și aprovizionare, prin creșterea capacității autorităților regionale de a elabora și implementa politici publice inovative.
Această întâlnire a reprezentat o oportunitate de a demara colaborarea cu factori interesați de tema proiectului din județul Maramureș, respectiv instituții publice cu rol de control, spitale, UAT-uri, mediul universitar și asociații non guvernamentale. Astfel, la întâlnire au participat reprezentanți de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere Maramureș, Universitatea Tehnică Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Banca pentru Alimente Maramureș, precum și din partea unor unități administrativ – teritoriale din județ: Baia Mare, Sighetu Marmației și Baia Sprie.

Mihaela Lițe – manager proiect CIBUS și Margareta Capilnean – responsabil comunicare la nivelul întregului parteneriat CIBUS, din cadrul Consiliului Județean Maramureș au prezentat în deschidere proiectul CIBUS: obiective, parteneriat, etape de implementare, buget și principalele activități. Unul dintre obiectivele proiectului este realizarea unei platforme, în cadrul căreia factorii interesați să își împărtășească exemple de bune practici, să învețe din experiența partenerilor din proiect și să identifice măsuri de impact care să reducă risipa alimentară.
Instrumentul de politici publice care va fi îmbunătățit de Consiliul Județean Maramureș, în cadrul Proiectului CIBUS, este ”Planul Județean de Management al Deșeurilor 2019 – 2025”.

Iarna Baimareana

În cadrul discuțiilor s-au dezbătut teme precum situația actuală a deșeurilor alimentare și costurile neutralizării acestora, reducerea risipei alimentare și provocările consumerismului, beneficiile compostării deșeurilor vegetale, proceduri de donare de către supermarketuri a alimentelor cu termen de valabilitate care se apropie de expirare către Banca pentru Alimente și transferul acestora către asociații cu scop social, donarea alimentelor gătite de restaurante și cantine și neconsumate către adăposturile de animale fără stăpân, și nu în ultimul rând, metode de cercetare științifică prin care se obțin compuși biologici cu utilizări diverse și se creează alimente noi din deșeurile vegetale.

La finalul întâlnirii s-au făcut propuneri pentru eficientizarea colectării selective a deșeurilor, punându-se accent pe metode de conștientizare și educare a populației în vederea reducerii risipei alimentare și dezvoltarea economiei circulare.

Te-ar putea interesa si

Campania de sprijin pentru Ucraina continuă în Maramureș

Redactie

A doua ediție a Târgului de carte organizat de „Nord Literar”

Vasile Dale

Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.