BREAKING NEWSImportant

Președintele Comisiei Juridice din Senat: Educația este un factor important în combaterea traficului de persoane

În Camera Deputaților a fost votat proiectul de lege privind combaterea traficului de persoane și a fenomenului de pornografie infantilă.

Președintele Comisiei juridice din Senat, Cristian Niculescu Țâgârlaș, unul dintre co-inițiatorii proiectului de lege, susține că : ,, Înțelegerea gravității acestor probleme este esențială pentru a acționa eficient împotriva lor. De aceea, în cadrul dezbaterilor din Senat am susținut aceasta inițiativă legislativă și am depus amendamente pentru majorarea pedepselor în cazurile de trafic de persoane și trafic de minori precum și eliminarea posibilității suspendării executării pedepsei în astfel de situații.

Iarna Baimareana

De-a lungul activității mele ca senator de Maramures și președinte al Comisiei juridice din Senatul României, am avut numeroase discuții, atât cu instituții relevante precum și cu reprezentanți ai Ambasadei Marii Britanii, pentru a găsi soluții eficiente în protejarea copiilor și a femeilor care sunt victime ale abuzului și violenței.

Educația reprezintă un pilon important în prevenirea acestor practici și trebuie să fie palierul principal de evitare a sclavagismului modern. Astfel, am susținut măsuri pentru introducerea educației sexuale în școli și pentru înăsprirea legislației împotriva crimelor organizate și a traficului de persoane.

Mă bucură faptul că această propunere legislativă a primit susținerea deplină a tuturor instituțiilor statului și a fost votată și de plenul Camerei Deputaților!,,

Potrivit legii votate astăzi și de deputați, agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieții sau a integrității unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, față de 3-7 ani cât este prevăzut în legislația actuală.

Modificările legislative recente din Parlamentul României reprezintă un pas hotărât către o justiție fermă și eficientă, care să trateze cu seriozitate infracțiunile grave care afectează integritatea copiilor și a persoanelor vulnerabile.

După adoptarea legii în Camera Deputaților urmează acum să fie promulgată de către președintele țării.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Un autotren a luat foc la intrare în Tăuţii de Sus

Redactie

SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMURILE DIN JUDEŢ: Accidente din cauza alcoolului, conducere fără permis, viteză, sancţiuni aplicate şoferilor certaţi cu legea

Vasile Dale

FOTO: Accident la Bunești, o mașină spulberată de o dubă înmatriculată în Maramureș, șoferul tocmai se pregătea să urce la volan

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.