BREAKING NEWSELECTORALE

Gabriel Zetea, candidat PSD Maramureș pentru funcția de președinte al Consiliului Județean: ”Proiecte finalizate și în desfășurare de zeci de milioane de lei în comuna Coaș!”

”Campaniile electorale sunt pentru și despre oameni, iar această campanie este una specială pentru că am ocazia să mă întâlnesc cu foarte mulți maramureșeni pe care îi pot privi în ochi și cărora le pot strânge mâna cu încredere în viitor. Chiar dacă suntem în campanie electorală, îmi doresc să știu care sunt proiectele pe care primarii Partidului Social-Democrat le prezintă oamenilor. Le-am cerut ca pe pliantele de campanie să promită doar lucruri realizabile în 4 ani de mandat și asta am văzut și în Coaș, aici unde primarul în funcția, Călin Achim candidează pentru un nou mandat din partea PSD”, a declarat deputatul Gabriel Zetea, candidatul Partidului Social-Democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

În cei 4 ani de mandat, primarul Călin Achim a reușit să realizeze proiecte importante și are un portofoliu de investiții aflat în diferite stadii de implementare, contribuind astfel la creșterea nivelului de trai și asigurarea unor condiții mai bune pentru toți locuitorii comunei. Pe lângă proiectele majore de infrastructură, primarul Călin Achim s-a preocupat de păstrarea identității, tradițiilor și spiritualității localității. Educația, sănătatea, turismul și dezvoltarea economică s-au numărat printre prioritățile sale. În cifre, investițiile realizate în cei 4 ani depășesc 80 de milioane de lei.

Iarna Baimareana

Proiecte finalizate în Coaș în mandatul 2020-2024

În mandatul 2020-2024 s-a finalizat extinderea conductei de gaze naturale pe străzile Ion Popescu de Coaș, Ogăreni, Bozghii, Băilor, După Sat, Valea Poduri, Valea Caselor și Stupilor, precum și reabilitarea străzilor Valea Caselor, Cornit, Castanilor, Valea Poduri, Malului, Bozghii, După Sat și Valea Grozii. De asemenea, au fost asfaltate porțiuni din străzile Ion Popescu de Coaș, Macului, Stupilor, Băilor, 1 Mai și Parcare Capelă. Alte realizări includ amenajarea unui teren de sport și a unei tribune, amenajarea unui loc de joacă și a curții școlii, trotuare și trei foișoare destinate elevilor, răsplătirea elevilor cu rezultate bune la învățătură și organizarea de evenimente pentru întreaga comunitate.

Proiectele finalizate includ creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, parteneriatul cu Asociația Culturală „Cetatea Fisculașului” pentru activități muzicale, cursuri de canto și instrumente musicale. Tot aici intră și finanțarea amenajării curții, parcării și împrejmuirii bisericii Sf. „Arhangheli Mihail și Gavril”, achiziționarea unui autovehicul electric pentru gospodărirea comunală, reabilitarea și dotarea Căminului Cultural Coaș, schimbarea învelitorii acoperișului pe partea veche a căminului. Totodată, s-a realizat montarea de aer condiționat în incinta dispensarului din comună, racordarea la canalizare a grădiniței, sediului administrativ, farmaciei, dispensarului și căminului cultural dar și întreținerea și supravegherea drumului forestier și a drumurilor agricole. Valoarea proiectelor finalizate se ridică la 2 milioane de lei.

Proiecte în curs de implementare în comuna Coaș

Printre proiectele aflate în curs de implementare se numără drumul comunal DC80 Coruia-Coaș și drumul comunal DC46 Coaș-Întrerâuri, extinderea canalizării pe raza comunei, dar și dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale „Ion Popescu de Coaș”. Alte proiecte aflate în implementare prevăd extinderea rețelei de gaze naturale Valea Grozii-Valea Slav, stații de încărcare electrică și asigurarea oportunităților de asistență medicală transfrontalieră printr-un parteneriat cu Spitalul Orășenesc Kosiv, Ucraina. Tot aici vorbim despre reabilitarea, extinderea și dotarea dispensarului uman, modernizarea infrastructurii rutiere de bază (reabilitarea străzilor Poduri 1000, Mălinului, 1 Decembrie, Fânațe și Șes), traseul turistic Coaș – Remetea Chioarului – Copalnic Mănăștur. Alte proiecte fac referire la construcția și dotarea centrului de zi, achiziția unui microbuz electric, reabilitarea energetică a Școlii „Poduri”, reabilitarea termică a clădirii primăriei. În lucru este și extinderea conductei de apă pe străzile Băilor, Fânațe, 1 Decembrie, După Sat dar și deschiderea unei fabrici de producție cuie și cadastru sistematic pentru întăbulări gratuite. Valoarea proiectelor aflate în execuție se ridică la 80 de milioane de lei.

Proiecte propuse în comuna Coaș pentru mandatul 2024-2028

Pentru următorul mandat, primarul Călin Achim propune eficientizarea energetică a Școlii Generale vechi și a Școlii Gimnaziale „Ion Popescu de Coaș”, reabilitarea clădirii școlii din localitatea Întrerîuri, construcția unei săli de sport și a unui bazin de înot. Totodată se dorește reabilitarea și asfaltarea străzilor Valea Caselor, Stupilor, Calea Nouă, Castanilor, Bozghii, Arinilor și Valea Poduri, extinderea iluminatului public și un parteneriat România-Ucraina în domeniul situațiilor de urgență – ISU. Alte proiecte includ asfaltarea parcării bisericii, continuarea atragerii de investitori pentru dezvoltarea forței de muncă în comună, amenajarea unui Parc de aventură pe o suprafață de 20 ha, un parc fotovoltaic pe o suprafață din pășunea comunală, achiziția unui buldoexcavator și a unui utilaj pentru deszăpezit.

”Acestea sunt proiectele cu care primarul Călin Achim vine în fața cetățenilor pentru a cere continuitatea mandatului său în fruntea comunei Coaș. În calitate de candidat pentru Consiliul Județean Maramureș, îi asigur pe locuitorii din Coaș că voi fi alături de comunitate și de primarul Călin Achim, după 9 iunie, pentru a oferi cu adevărat o viață mai bună fiecărui locuitor. Pentru că eu am încredere în Coaș și am încredere în Maramureș”, a conchis deputatul Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș la alegerile din 9 iunie 2024.

Biroul de presă al PSD Maramureș

CMF: 21240002

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Poleiul a făcut din nou prăpăd pe şoselele Maramureşului. Maşini prin şanturi la Copalnic Mănăştur

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Accident cu 3 maşini în intersecţia de lângă Policlinica Sfânta Maria. Un rănit

Redactie

FURTUNA: CENTRUL VECHI AL BAII MARI DEVASTAT. LA HOVRILA A CAZUT GRINDINA (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.