ELECTORALE

Moment istoric în Baia Mare: municipiul nostru și comuna Solotvino s-au unit printr-un acord de înfrățire!

Documentul oficial a fost parafat de primarul interimar Doru Dăncuș, în prezența Ambasadorului României în Ucraina și a Consulului României la Solotvyno

Primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș și primarul localității Solotvyno, Vasile Iovdii, au parafat oficial, în 4 iunie, acordul de înfrățire între cele două localități, într-un moment istoric pentru Maramureș. Documentul prevede dezvoltarea unei relații bilaterale bazată pe încredere și suport, implementarea de proiecte transfrontaliere relevante, care să aducă plus valoare comunităților din România și Ucraina, dar mai ales unitate.

Iarna Baimareana

Doru Ioan Dăncuș, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Baia Mare:Onorăm legăturile culturale, tradiționale și istoria pe care o avem împreună!”

Semnarea acordului de înfrățire reprezintă un pas mare făcut pentru a aduce mai aproape de noi comunitățile de români de peste Tisa, din Maramureșul Istoric, de a-i aduce mai aproape de România și de Europa. Am reușit să ne onorăm legăturile culturale, tradiționale și istoria pe care o avem împreună. Prin acest acord de înfrățire, Baia Mare a devenit fratele mai mare a comunei Solotvyno, un loc în care trăiesc peste 36.000 de etnici români. Sunt oameni care, deși au trecut prin momente grele, și-au păstrat identitatea, rădăcinile maramureșene, omenia și seriozitatea care ne caracterizează și cărora trebuie să le fim alături! Există o legătură emoțională puternică aici, în Maramureș, dar și de cealaltă parte a râului Tisa, între poporul român și etnicii ucraineni. Constituim împreună o comunitate istorică cu foarte multe posibilități de dezvoltare, atât din perspectivă economică cât și din perspectivă culturală. Este de datoria noastră să ne sprijinim reciproc, să întărim aceste legături și să ne ducem la bun sfârșit angajamentele pe care ni le-a asumat împreună. Îi sunt recunoscător domnului primar al comunei Solotvyno, Vasile Iovdii, pe care de acum îl consider fratele meu mai mare și fără de care nu am fi putut înfăptui acest moment istoric. I-am oferit, într-un gest simbolic, eșarfa cu tricolorul României și l-am asigurat de întregul nostru sprijin în materializarea acestei înfrățiri prin proiecte de viitor pe care le vom implementa împreună, proiecte care să ne amintească tuturor de importanța acestui acord pe care l-am semnat”, a declarat primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.

La ceremonia de semnare a documentului au luat parte Excelența Sa Alexandru Victor Micula, ambasadorul României în Ucraina, Consulul României la Solotvyno, domnul Grațian Florin Pârvu, dar și domnul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România.

Biroul de presă al PSD Maramureș

CMF: 21240002

Te-ar putea interesa si

Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul întâi al alegerilor prezidențiale

Vasile Dale

PNL Maramureș: Gabriel Ștețco va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș

Vasile Dale

Deputat Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a revenit ACASĂ!”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.