Important

IPJ MARAMUREŞ: Împreună pentru o vacanță în siguranță!

Siguranța copiilor este prioritatea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară, atât pe perioada cursurilor cât și în zilele libere sau în vacanțe.
Pe măsură ce elevii au lăsat deoparte manualele școlare și au început să se bucure de vacanța mare, formulele matematice sau analizele gramaticale sunt înlocuite cu experiențe de neuitat, relaxare, noi descoperiri sau chiar aventuri.

Iar polițiștii continuă să se întâlnească cu ei, înlocuind sala de clasă cu locurile unde se desfășoară tabere de vară, concursuri etc.

Iarna Baimareana

Astfel, polițiștii vor continua activitățile preventive prin informarea și înțelegerea rolului grupului de prieteni – ANTURAJUL – și influența acestuia asupra comportamentelor! Întrucât apartenența la un grup de prieteni este o componentă extrem de importantă pentru fiecare copil, care contribuie la dezvoltarea socială adecvată, fiecare are nevoie de sprijin și acceptare din partea celor din jur! Astfel, este nevoie de o mare atenție în alegerea grupului de prieteni pentru ca valorile, interesele și obiectivele morale, educaționale să poată fi atinse, contribuind la un impact pozitiv asupra viitorului lor!
Un alt aspect urmărit prin interacțiunea cu polițiștii este acela al informării referitoare la situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii, dar mai cu seamă cum pot fi evitate situațiile cu un impact negativ.

În esență, polițiștii doresc să le transmită elevilor că nu fumatul, consumul de alcool și droguri sunt comportamente “cool”, ci educația, încrederea și responsabilitatea sunt cheile spre REUȘITĂ și FERICIRE!

Te-ar putea interesa si

PENTRU SIGURANŢA CELOR MICI: Poliţiştii rutieri băimăreni, în vizită la Grădiniţa Nr. 27

Vasile Dale

PRELUARE CLUJ24.RO: Un profesor de istorie la CN „Mihai Eminescu” din Baia Mare ține orele prin e-mail. Doar de patru ori i-a contactat pe elevii care vor susține proba de istorie la bacalaureat

Vasile Dale

Ionel Bogdan: Absorbția de fonduri europene este esențială pentru a implementa proiectele de care Maramureșul are nevoie

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.