Eveniment

Doi maramureşeni, condamnaţi la executarea unor pedepse privative de libertate, depistate de polițiști și depuse în penitenciar

La data de 04 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de instanță pe numele a doi maramureșeni.

Un tânăr 29 de ani, din comuna Șișești, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni detenție, a fost depistat de polițiștii din Baia Sprie sprijiniți de cei din Șișești.

Iarna Baimareana

Și polițiștii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Vişeu de Sus au pus în aplicare un mandatul de executare a pedepsei închisorii. Aceștia au depistat un tânăr de 27 de ani, condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani închisoare.

Ambii tineri au fost depuși în penitenciar în vederea excutării pedepselor.

Te-ar putea interesa si

FOC: Un TIR plin cu cherestea a ars la Budești. Mormanul de fiare abandonat pe DJ109F (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

ARESTAT PREVENTIV: Un tânăr a dat cu spray lacrimogen înspre un bărbat ca vroia să îi vândă un telefon

Vasile Dale

EXCLUSIV: REANGAJARI ÎN POLIȚIE DOAR PENTRU CINE TREBUIE? – Respinși deși cazierul judiciar este CURAT! IPJ Maramureș a motivat cu ceva ce nu există tocmai în criteriile cerute de ei (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.