BREAKING NEWSImportantMaramuresul Istoric

Experienţă unică la poalele munţilor Maramureş. Localnicii s-au transformat în ghizi pentru zeci de copii

Viaţa la ţară poate fi şi… distractivă. Aproximativ 60 de copii din judeţul Argeş se bucură zilele acestea de o tabără de vară în satul românesc. Ghizi în această experienţă le sunt chiar localnicii, care îi învaţă pe elevi obiceiurile şi tradiţiile locului, ce au fost moştenite din moşi strămoşi.

Aşa a fost primit grupul de copii argeşeni care a poposit la poalele munţilor din Maramureş. Odată ajunşi, aceştia au aflat despre toate datinile strămoşeşti. Băieţii s-au arătat imediat interesaţi de arta sculptatului.

Iarna Baimareana

Anais are doar 9 ani şi a învăţat acum ce înseamnă torsul. „Mi se pare că e un lucru care e tradiţional şi ar trebui să se practice la noi în ţară cât mai mult şi trebuie şi tinerii din viitor să înveţe să facă acest lucru”, spune Anais.

Culorile costumului popular i-au fermecat imediat pe copii

Majoritatea dintre ei au îmbrăcat portul tradiţional pentru a se simţi maramureşeni cu adevărat. În această experienţă inedită, elevii au fost ghidaţi de localnicii care se încăpăţânează sa facă tot posibilul pentru a păstra zestrea Maramureşului.

„Este o dovadă că poate copiii noştri sunt cei pentru care trebuie să luptăm ca să ne ducă mai departe identitatea noastră. Dacă ei aleg să rămână în România, să fim mândri că suntem români, cum suntem mândri că suntem maramureşeni”, mărturiseşte Măriuca, localnică.

Pe parcursul săptămânii, elevii vor vizita obiectivele turistice ale județului Maramureş, dar vor intra şi în gospodăriile localnicilor, unde vor vedea cum se trăieşte în căsuţele de lemn, vechi de sute de ani.

Sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

ULTIMA ORĂ: Motociclist sârb grav accidentat în apropiere de Două Veveriţe. Traficul este blocat în zonă (foto, video)

Vasile Dale

PRINS ŞI REŢINUT: A furat pe stradă din mâna unei femei telefonul mobil

Vasile Dale

Foto – A INTERVENIT SMURD-ul. Bărbat găsit căzut în stradă în Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.