Important

,,Vacanţa în siguranţă” continuă alături de jandarmii maramureșeni

Jandarmii maramureșeni continuă acțiunile în cadrul campaniei preventiv- educative „Vacanţă în siguranţă”.
În cursul acestei săptămâni, jandarmii montani de la Cavnic, Șuior și jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale s-au întâlnit cu copiii aflați în tabăra de vară ,,Împreună la școală”, activitate desfășurată de Școala Gimnazială Finteușu Mic, în tabăra de la Hotel Superski din Cavnic și în taberele de vară organizate de către A.S. Corola Baia Sprie și Smart Sport Baia Mare în zona Șuior.

Violenţa în mediul şcolar, folosirea responsabilă a rețelelor de socializare şi consecințele unui comportament antisocial au fost doar câteva dintre subiectele discutate.

Copiii au fost interesați și de modul în care pot semnala și pot acționa în cazul în care sunt martori sau victime în diferite situații, cum ar fi violenţa domestică, absenteismul şcolar, consumul de droguri şi alcool, posibilele urmări ale situațiilor în care conflictele escaladează și se ajunge la diferite forme de violență.

De asemenea, elevilor le-au fost prezentate atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici esenţiale de supravieţuire, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, precum şi reguli ce trebuie respectate în deplasările pe munte.

Elevii s-au bucurat de prezența jandarmilor și s-au întrecut în răspunsuri la întrebările colegilor noștri despre cum să fie în siguranță, pe munte și nu numai.

Vă reamintim că pe toată perioada vacanţei de vară jandarmii maramureșeni vor desfășura activități preventiv-educative în taberele școlare și de tineret în cadrul campaniei „Vacanţă în siguranţă” inițiată de Jandarmeria Maramureș.

Te-ar putea interesa si

COMUNICAT MApN: Angajări temporare în sistemul medico-militar

Vasile Dale

ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU

Redactie

SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMURILE DIN JUDEŢ: Accidente din cauza alcoolului, conducere fără permis, viteză, sancţiuni aplicate şoferilor certaţi cu legea

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.