Important

Campania de Prevenire a Apelurilor Abuzive la 112: „Apelul Fals Pune Vieți în Pericol! Sună Responsabil!”

Inspectoratul General al Poliției Române lansează campania de prevenire a apelurilor false și abuzive prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, intitulată „Apelul Fals Pune Vieți în Pericol! Sună Responsabil!”, care se va desfășura între 15 iulie și 01 octombrie 2024. Campania vizează conștientizarea publicului cu privire la efectele grave și periculoase ale apelurilor nejustificate către serviciile de urgență.

Apelurile false sau abuzive prin 112 au potențialul de a produce prejudicii semnificative în societate. Aceste apeluri nu doar că implică mobilizarea resurselor considerabile pentru investigare și intervenție, dar pot genera și stări de panică și temere în rândul cetățenilor. De asemenea, mediatizarea acestor cazuri poate amplifica anxietatea publică, afectând în mod direct siguranța și liniștea comunității.
Riscurile asociate apelurilor abuzive includ întârzierea răspunsului în cazurile reale de urgență, ceea ce poate pune viețile oamenilor în pericol. Intervențiile forțelor de ordine și ale serviciilor de urgență sunt resurse limitate și trebuie utilizate eficient pentru a răspunde prompt și adecvat situațiilor de urgență reale. Apelurile nefondate îngreunează aceste eforturi și pot avea consecințe grave.

Iarna Baimareana

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș fac apel la conștiința și responsabilitatea fiecăruia dintre cetățeni, subliniind importanța folosirii cu bun simț a numărului de urgență 112. Este esențial ca acest număr să fie utilizat exclusiv pentru situații reale de urgență, pentru a garanta protecția și siguranța tuturor. Apelarea abuzivă a numărului de urgență nu doar că interferează cu capacitatea de răspuns al autorităților, dar poate duce și la sancțiuni legale pentru cei care fac apeluri nejustificate.

Sunteți încurajați să contribuiți la siguranța comunității printr-un comportament responsabil și prin respectarea normelor legale privind apelurile de urgență.

Te-ar putea interesa si

Violența domestică încă reprezintă o problemă serioasă în România

Redactie

MAI MULTĂ SIGURANŢĂ: Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureş a fost modernizat

Vasile Dale

ORA BILANŢULUI: Evaluarea activităţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.