BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Polițiștii, luptătorii specializați în intervenție rapidă și câinii de serviciu au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în Borșa

Efectivele Grupei Canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și polițiștii din Borșa au acționat în acest weekend pentru prevenirea și combaterea săvârșirii unor fapte ilicite, precum și tragerea la răspundere contravențională sau penală a celor care nu respectă legislația în vigoare.

Activitățile desfășurate au avut ca scop prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, identificarea conducătorilor auto aflați sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și prevenirea și combaterea migrației ilegale, punându-se accentul pe folosirea cuplurilor chinotehnice specializate în detectarea stupefiantelor.

Iarna Baimareana

În urma activităților desfășurate, efectivele angrenate au legitimat peste 260 de persoane și au controlat peste 170 de autovehicule care circulau în zona de competență.

Polițiștii aplicat 21 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de 9.805 de lei. În sfera penalului, au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației rutiere, pentru care se continuă cercetările.

Totodată, au fost reținute cinci permise de conducere și un certificat de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța cetățenilor.

Infracțiuni la regimul circulației rutiere

Polițiștii continuă cercetările în cazul a trei bărbați, depistați în trafic la volanul unor autovehicule, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Ieri seară, polițiștii Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu autospeciala din dotare, echipată cu aparat radar, pe D.N. 17C, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care circula în localitatea Săcel.

La volan, polițiștii au identificat un bărbat de 44 de ani din Săcel care, în urma testării cu aparatul etilometru, i-a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul.

Polițiștii Secției 6 Sarasău au testat cu aparatul etilotest un alt conducător auto, reieșind o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un bărbat de 46 de ani din Rona de Sus, în calitate de conducător auto, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu autoturismul în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare. În urma verificărilor aferente, polițiștii au stabilit faptul că figurează cu permisul de conducere suspendat.

Polițiștii din Seini au fost sesizați ieri, 18 august a.c., cu privire la faptul că, un autoturism ar fi intrat în coliziune cu zidul unui imobil din localitatea Săbișa iar, ulterior, conducătorul auto și-a continuat deplasarea. Polițiștii au desfășurat activități specifice pentru identificarea acestuia, constatând că la volanul autoturismul se afla un bărbat de 32 de ani, nedeținător de permis de conducere.

Testat cu aparatul etilotest, în cazul acestuia a reieșit o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Persoanele depistate au fost conduse la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale, sub coordonarea procurorului de caz.

Încă un accident în Săbișa

În această dimineață, în jurul orei 10.00, polițiștii din Seini au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Săbișa.

Deplasați la fața locului, din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 58 de ani, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre localitatea Apa, ar fi pierdut controlul direcției, izbindu-se cu autoturismul de capătul din beton al unei podeț din fața unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Acesta a fost transportat de către un echipaj SMURD la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2024/08/19/accident-rutier-la-sabisa-un-mort-si-doi-raniti-actualizare

Te-ar putea interesa si

CĂUTAT PENTRU TÂLHĂRIE: Braşovean, oprit de poliţiştii de frontieră sigheteni

Vasile Dale

VIŞEU DE SUS: Şofer cu 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat de poliţişti la volanul unui autoturism

Vasile Dale

ULTIMĂ ORĂ: 60 percheziții DNA, inclusiv în Maramureș, la domiciliile unor persoane fizice sau sedii de firme

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.