BREAKING NEWSImportant

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

În conformitate cu dispoziţiile:

– art. 178 şi art. 179 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Iarna Baimareana

– Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Maramureş, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 211/2021 și Dispoziția nr. 547/2022 a Președintelui Consiliului Județean Maramureș;

În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1), lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş emite prezenta

DISPOZIŢIE:

 Art.1. Consiliul Judeţean Maramureş se convoacă, în şedinţă ordinară, pentru data de 30 august 2024, ora 12,00, care se va desfășura în Sala „Bogdan Vodă” din Palatul Administrativ al Județului Maramureş, cu prezență fizică.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a şedinței este prevăzut în anexa la prezenta dispoziţie.

Art.3.  Prezenta dispoziţie se aduce la cunoștință publică şi se comunică la :

  • Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

PREŞEDINTE Ionel Ovidiu Bogdan

Anexa la Dispoziția nr.612/2024

Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului județului Maramureș pe anul 2024;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul ”Patrimoniul vernacular al satului Breb”;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul ”Modernizare Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș”;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul ”Reabilitare Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Vișeu de Sus”;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul Reabilitare Școala gimnazială specială Baia Mare;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul „REABILITARE CENTRU ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BAIA MARE, CĂMIN – CLĂDIRE P+3E”;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizati pentru obiectivul Amenajare teren la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;

Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul „Extinderea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare”;

Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul ”Modificare de soluție pentru Proiect Tehnic Extindere pe vertical tronson sudic și reparații capitale șarpantă, și schimbare învelitoare tronson Nordic Corp Clădire C1, autorizat în baza AC nr.93 din 22.03.2019, pentru înființarea Compartimentului ATI și instalație de gaze medicale – O2, aer comprimat și vacuum, la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;

Proiect de hotărâre  privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul „Alunecare de teren pe DJ 185, Localitatea Bocicoiu Mare, județul Maramureș km 67+750 – km 67+780 și km 68+280 – km 68+310”;

Proiect de hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale de dezlipire a terenului aparținând domeniului privat al Județului Maramureș, înscris în CF 54522 Șomcuta Mare;

Proiect de hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale de alipire  a unor imobile aparținând domeniului public al Județului Maramureș, situate în orașul Baia Sprie;

Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Județului Maramureș  în domeniul public al Comunei Bogdan Vodă a  imobilului înscris în CF 52876 Bogdan Vodă;

Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Județului Maramureș  în domeniul public al Orașului Baia Sprie a  unor terenuri înscrise în CF 57586, 57587, 57588, 57589 , 57590 și 59890 Baia Sprie;

Proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public județean la obiectivul de investiții ”DEZVOLTARE PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ TÂRGU LĂPUȘ”;

Proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public județean la obiectivul de investiții ”DEZVOLTARE PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ GIULEȘTI”;

Proiect de hotărâre privind înscrierea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Maramureș a unui teren înscris în CF 55905 Satulung;

Proiect de hotărâre privind scoaterea din funcțiune a construcțiilor din domeniul privat al Județului Maramureș,  înscrise în CF 52797 și 52798 Bogdan Vodă;

Proiect de hotărâre privind repartizarea sumelor aferente Programului de finanțare ”Protecția monumentelor istorice de pe raza administrativ-teritorială a județului Maramureș” pentru anul 2024;

Proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord de cooperare pentru implementarea proiectului ”CIBUS – Reducerea risipei alimentare și a deșeurilor în Europa”, finanțat prin programul Interreg Europe 2021-2027 ;

Proiect de hotărâre privind implementarea în parteneriat a proiectului „Green LUPO – „Politici de utilizare ecologică a terenurilor prin managementul terenurilor pentru a proteja și reface natura și biodiversitatea” în cadrul apelului al III-lea de proiecte al programului INTERREG EUROPE 2021-2027;

Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de școlarizare pentru Secția Școala Populară de Artă din   cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, pentru anul școlar 2024 – 2025;

Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș;

Proiect de hotărâre privind modificarea Organigramei și a Statului de Funcții   la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare;

Proiect de hotărâre privind aprobarea “Planului de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramureș în perioada 2024 – 2025, actualizat”;

Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat reprezentanților Consiliului Județean  Maramureş în Adunarea Generală a Acționarilor la  S.C. ,,Drumuri – Poduri Maramureş“ S.A.;

Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Maramureș nr. 338 din 08.09.2023 privind asumarea derulării Programului pentru școli al României la nivelul județului Maramureș pentru anii școlari 2023-2029;

Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri în vederea atribuirii contractului de delegare prin concesiune a gestiunii Serviciului de salubrizare;

Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii unitare lei/km si a sumei forfetare pe zi pentru acordarea facilitatilor pentru transport la elevii care nu sunt scolarizati in localitatea de domiciliu.

Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș domnului Oscar Edelstein, geolog;

Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș domnului Vasile Igna, scriitor.

Te-ar putea interesa si

ISU MARAMUREŞ: Voluntari în concurs la Săliştea de Sus

Redactie

NU MAI REZISTĂ / FOTO: 4 ucraineni au trecut ilegal graniţa în România prin râul Tisa – actualizare

Redactie

VIȘEU DE SUS: SOȚIA A ALERTAT POLIȚIA – A condus fără a avea permis și și-a rănit fiul de 15 ani. Apoi a plecat de la locul accidentului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.