BREAKING NEWSRecomandate

Cerşetori violenţi, cetăţeni amendaţi. Reacţii aprinse la Baia Mare după decizia de a sancţiona oamenii „miloşi”

Dai bani la cerşetori, iei amendă! Iar mila se plăteşte scump – 1.500 de lei. Este decizia primăriei din Baia Mare, după ce indivizii care apelează la compasiunea trecătorilor au început să devină agresivi atunci când sunt refuzaţi, spune edilul. Conducem detaşat într-un top ruşinos al sclaviei. Copii traficaţi de părinţi, bolnavi ajunşi în ghearele reţelelor de cerşetorie. Nu de puţine ori am ajuns pe primele pagini ale publicaţiilor internaţionale, prezentaţi ca milogii europei.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană. Fii profesionist, ce naiba!” Orice poveste ar spune, în mâna întinsă nu trebuie pus niciun ban. Altfel, veţi fi amendaţi cu sume de la 500 la 1.500 de lei. Este decizia primarului din Baia Mare, sătul să vadă cerşetori pe străzi. Degeaba îi adună de pe trotuare şi străzi. A doua zi revin. Aşa că s-a gândit să atace fenomenul de la celălalt capăt. 

Fără milă pentru cerşetori în Baia Mare

„Am avut foarte multe sesizări din partea cetăţenilor că cei care practică cerşetoria au devenit agresivi. Ştim cu toţii că banii pe care îi dăm nu îi ajută pe aceştia, sunt alte persoane care profită”, a declarat Doru Dăncuș, primar interimar Baia Mare. „Am văzut şi cazuri când au fost violenţi fizic. Mă aflam pe o stradă în centrul oraşului, am refuzat să-i ajut, apoi au început să mă înjure”, povesteşte un trecător..

Proiectul de hotărâre a împărţit oraşul în două. „Nu văd de ce m-ai amenda dacă ajut pe cineva. E ca şi cum măi, nu face bine!”, crede un român. „Fenomenul e în continuă dezvoltare şi dacă îl stopezi de la rădăcină, s-ar putea să fie o şansă”, spune un altul.

Această intersecţie este una în care găsim des cerşetori în Baia Mare. Tot aici, primăria va afişa panouri informative prin care cetăţenii vor fi atenţionaţi să nu le dea bani. Potrivit legii, doar cei care cer bani pot fi amendaţi: Constituie contravenție apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte. Amendă de la 100 lei la 500 lei.

„Pe vechiul cod penal era chiar infracţiune, pe noul cod, din păcate, cerşetoria nu mai e infracţiune. La eradicarea acestui fenomen trebuie să contribuim cu toţii. Mulţi spun de ce să sancţionăm persoana care oferă? este aceeaşi infracţiune ca la luare şi dare de mită”, explică Florin Andreicuț, avocat.

Copii exploataţi şi trimişi la cerşit

În Baia Mare, în primele 7 luni ale anului au fost date peste 300 de amenzi pentru cerşetorie. Exploatarea prin cerșetorie este pe locul doi la nivel naţional într-un top ruşinos al sclaviei, după cea sexuală. Nouă din 10 minori obligați să cerșească au fost recrutați de rude. Județele fruntaşe sunt Mureş, Constanţa şi Ilfov, arată ultimele statistici ale poliţiei. 

Imagini cu copii exploataţi şi trimişi la cerşit, desculţi, înfometaţi şi dezbrăcaţi sunto realitate dură care se întâmplă sub ochii noştri. În 2019, o mamă din Costineşti scandaliza o ţară întreagă după ce şi-a obligat copiii să stea întinşi pe cartoane şi să ceară bani.

Cât e de bănoasa mâna întinsă, o recunosc deschis chiar cei care apelează la mila publică. „Zece milioane am făcut, ieri am făcut 12. Mai mult ca tine!”, se laudă un cerşetor.

Există reţele organizate care racolează copii sărmani şi adulţi fără noroc care ajung sclavi în mafia cerşetoriei. Şi am exportat fenomenul ruşinos în toată Europa. Ţările-ţintă ale traficanţilor sunt Spania, Italia, Germania, Grecia, Cehia şi Franţa.

Sursa și imagini video pe ObservatorNews.ro.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO, VIDEO: Inundaţii la Curtuiuşu Mare după o rupere de nori

Redactie

Arbidol ucrainean şi rusesc vândut la tarabe în piaţa agroalimentară din Sighetu Marmaţiei. DSP Maramureş susţine că habar nu are de aşa ceva

Redactie

EXCLUSIV: ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ – Profesor de sport din Borșa condamnat la 2 ani de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis. Trimis în judecată și pentru furt calificat

Vasile Dale

2 mesaje

A august 24, 2024 at 7:52 am

Ca întotdeauna, înainte de alegeri sunt buni, aduși cu sutele din alte județe, rapid flotant, pe urmă cum să scape de ei? Bravii noștri conducători..

Raspunde
ALIEN august 24, 2024 at 11:21 am

La fel amenda celor care dau mancare la porumbei, fac o mizerie de nedescris atat porumbeii cati si oamenii care fac asta

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.