BREAKING NEWSEveniment

Sărbătoriții zilei la IPJ Maramureș: câinii polițiști

Astăzi, 26 august, de Ziua internațională a câinelui, ne amintim cu drag de colegii patrupezi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și de rezultatele misiunilor în care aceștia au fost implicați.

Iarna Baimareana

Câinii vorbesc, dar numai celor care știu cum să îi asculte, transmit atât de multe și sunt alături necondiționat. Astfel că, sub coordonarea și cu grija conductorilor, cei 6 câini polițiști din cadrul Grupei Canine – IPJ Maramureș sunt antrenați zilnic pentru a executa misiuni dintre cele mai diverse, de la căutare urme, la depistare stupefiante, substanțe periculoase sau explozive, până la salvare de vieți omenești. Anii de activitate, antrenamentele zilnice, aplicații practice, toate au demonstrat rezistență, disciplină și curaj, contribuind la creșterea performanței lor.
De multe ori, alături de conductorii lor, câinilor polițiști le-a fost pusă la încercare atât atenția sporită cât și capacitatea de intervenție.

În primele șase luni ale a.c., activitatea Grupei Canine s-a materializat în 225 de patrulări, 16 activități preventive și 600 de autovehicule controlate. În urma acestor activități, au fost constatate 42 de infracțiuni și au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale.

La mulți ani Vis, Fixa, Ceb, Han Stres, Gam și Fama! La mulți ani celor mai buni prieteni ai omului! La mulți ani iubitorilor de câini!

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE / ULTIMA ORĂ: Trafic feroviar blocat între Sighet şi Bistriţa, datorită unui marfar deraiat. Şase trenuri puse pe dreapta (VIDEO)

Vasile Dale

Cu ce legumă a dat lovitura Dacian pe terenul primit moştenire de la bunicul său şi a făcut avere

Redactie

Neversea 2022 – Programul complet al festivalului: 150 de artiști și cinci scene, pe plaja din Constanța

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.