Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

S-a lansat procedura de licitație pentru proiectare și execuție a Parcului de Specilizare Inteligentă Fărcașa

A fost lansată procedura de licitație pentru proiectarea și execuția Parcului de Specializare Inteligentă Fărcașa. Suprafața Parcului de Specializare Inteligentă Fărcașa va fi de circa 20 hectare.

Proiectul are o valoare totală de 31.568.434,49 RON (fără TVA), numărul de referință este CN1072428, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 30.09.2024.

Contractul prevede proiectarea și lucrări de execuție privind asigurarea drumului de acces de la drumul județean DJ108A spre parc, asigurarea utilităților, alimentarea cu apă, accesul la rețeaua electrică, gaze, sistemul pluvial, iluminat stradal, iluminat parc, parcări, amenajări spații verzi și piste de biciclete.

Parcul de Specializare Inteligentă Fărcașa este al treilea lansat în licitație din cele 7 parcuri de specializare inteligentă ce urmează să fie construite de către Consiliul Județean, în parteneriat cu Parcuri Industriale Maramureș SA, în cadrul Programului Regional Nord Vest 2021-2027.

Pentru realizarea investiției de construire de clădiri și dotarea acestora cu echipamente și utilaje, viitorii rezidenți ai parcurilor de specializare inteligentă vor avea oportunitatea de a accesa fonduri nerambursabile de până la 2,5 mil euro per rezident, printr-o linie de finanțare NECOMPETITIVĂ.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT