Important

Prima drumeție pe munte pentru 46 de copii din Constanța alături de jandarmii montani maramureșeni

O activitate inedită a fost drumeția în Munții Gutâi organizată de jandarmii montani maramureșeni pentru un grup de 46 de copii din Constanța. Tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, aflați în tabăra organizată de Tabere Dacia Felix la Cavnic, au petrecut o zi de neuitat sub îndrumarea colegilor noștri, parcurgând un traseu montan accesibil ca nivel de dificultate, dar primul de acest fel.

Aceasta a fost prima lor experiență montană și au primit-o cu bucurie și entuziasm. Jandarmii au avut grijă să facă pauze dese pentru a le oferi răgaz să se odihnească, să se hidrateze și să le vorbească despre natură și importanța respectării regulilor pe munte. Tinerii au aflat și cum trebuie să se pregătească pentru o astfel de drumeție, să țină cont de faptul că la munte vremea se schimbă cu rapiditate sau că pot întâlni în calea lor animale sălbatice. De asemenea, jandarmii montani le-au indicat cum pot solicita ajutor în caz de nevoie și ce informații trebuie să furnizeze în astfel de cazuri.

Iarna Baimareana

Deși istoviți de călătorie, tinerii exploratori au plecat încântați și cu rucsacele pline de amintiri frumoase.

Te-ar putea interesa si

DE FLORII: Poliţiştii maramureșeni, alături de celelalte forţe de ordine, vor fi la datorie

Redactie

ACŢIUNI PE ŞOSELELE DIN MARAMUREŞ: Poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat sancţiuni în valoare de aproximativ 78.000 de lei

Vasile Dale

PRO România este alături de toți Românii – Cătălin Darabă – Candidat la Camera Deputaților

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.