BREAKING NEWSImportantTara Lapusului

UN VIS ÎMPLINIT: Ulițele din comuna Cupșeni ”au cunoscut” pentru prima dată asfaltul

Dragi cetățeni ai comunei Cupșeni,

De 8 ani și 3 luni am avut onoarea să fiu primarul comunei noastre, iar cel mai probabil mai am o lună până când voi preda mandatul. În tot acest timp am fost supusă la atacuri constante nu doar de către adversari politici, ci în special de colegii din PNL, cei care peste o lună aceștia vor deține întreaga putere în comună.

Iarna Baimareana

Am hotărât ca în această perioadă rămasă să nu răspund provocărilor, dar nu pot trece cu vederea nivelul de ură și dezbinare răspândite în spațiul public de către cel care, în curând, va depune jurământul de primar. Astăzi, viceprimarul PNL a făcut o postare referitoare la proiectul de asfaltare mult așteptat pe Costeni, Cupșeni, Ungureni și Libotin – o postare plină de răutate și neadevăruri.

Vreau să vă reamintesc că, în 2022, la ultima sărbătoare a comunei pentru care am primit fonduri de la Consiliul Județean, deputatul Gabriel-Valer Zetea a anunțat public că prin Programul Național „Anghel Saligny” vor veni 14 milioane de lei pentru asfaltarea a 9, 3 km de drum și realizarea a 3 km de canalizare. Ceea ce a spus atunci s-a adeverit. Azi, avem deja asfalt pe Costeni, iar în curând și celelalte localități vor beneficia de aceleași lucrări. Aceste fonduri au venit doar prin aportul lui Gabriel Zetea și cu susținerea premierului Marcel Ciolacu.

Viitorul primar va trebui să colaboreze cu acești oameni pentru a obține în continuare fonduri pentru comuna noastră – oameni pe care astăzi îi denigrează public. Îi amintesc, de asemenea, că cel pe care îl susține cu atâta înflăcărare, șeful lui de la PNL Maramureș nu a fost ales nici măcar primar în Baia Mare, iar candidatul lor la prezidențiale este departe de a prinde un loc pe podium.

În cei peste 4 ani de când viceprimarul activează în administrația locală nu a depus nici măcar un singur proiect pentru comună, dar a fost constant prezent pentru a critica și a răspândi neadevăruri.

Las acum în urmă un proiect în desfășurare, dar îl aștept peste 4 ani să vină cu realizările sale. Pentru că eu am demonstrat că, în ciuda tuturor piedicilor puse de partidul său am reușit să finalizez proiecte importante, având susținerea oamenilor potriviți, precum deputatul Gabriel Valer Zetea, președintele ales al Consiliului Județean Maramureș.

Comportamentul actual al celui care ar trebui să fie primarul tuturor cetățenilor mă îngrijorează. Mă întreb ce va realiza în următorii 4 ani pentru comună, sau mai bine zis, ce nu se va realiza cu o asemenea atitudine jignitoare și fără niciun fel de sprijin politic, pentru că nici în acești 4 ani nu l-a sprijinit nimeni de la nivel județean, deși șeful lui a condus și încă, pentru scurt timp mai conduce județul.

În încheiere vreau să vă spun că Dumnezeu ne vede pe fiecare și răsplătește după faptele lui.

La final, când se va trage linie, fiecare va ști ce a făcut pentru comunitate, iar cetățenii, peste 4 ani, vor avea din nou ocazia să-și exprime opinia prin vot.

Trebuie doar să avem răbdare și să îl lăsăm pe fiecare să dovedească de ce este capabil.

Lucia Chermezan, primarul comunei Cupșeni

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Căruţă spulberată de o maşină la Târgu Lăpuş. Căruţaşul şi un minor răniţi

Redactie

Florin Cîțu, pariu „pe o bere” cu un protestatar, la Baia Mare, pe marginea numirilor politice în funcții publice făcute de PNL

Vasile Dale

Ceremonial de avansare în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean,, Pintea Viteazul” Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.