EvenimentTara Lapusului

Dorin din Târgu Lăpuș atrage clienți pe bandă rulantă cu un produs greu de găsit în perioada asta: „E posibil să avem căpșuni până în noiembrie”

Chiar dacă este final de septembrie, în sere miroase a parfum de căpșuni. Producătorii care au mizat pe soiuri rezistente nu duc lipsă de cumpărători nici acum, în extrasezon. Marfă proaspătă vor avea cel puţin până în noiembrie, atunci când se vor recolta şi ultimele fructe.

Serele de căpşuni din Târgu Lăpuş au fost astăzi la mare căutare. Zeci de oameni au venit aici pentru a-şi alege singuri fructele şi puţini au fost cei care au reuşit să reziste tentaţiei de a nu le mânca pe loc.

Marfă proaspătă vor avea cel puţin până în noiembrie

„Foarte gustoşi şi arată foarte bine, având în vedere că vremea lor a trecut, eu zic că pentru zilele de toamnă târzie sunt foarte buni şi preţul e destul de accesibil”, a spus un client.

„Cei ce vară sunt un pic mai dulci, ăştia sunt un pic mai cărnoşi, asta e diferenţa”, spune un altul.

Cei mai încântaţi au fost, bineînţeles, copiii, care s-au bucurat să guste delicioasele fructe chiar şi în toiul toamnei. Căpşunii din sere au o perioadă prelungită de recoltare. În plus, acum se vând foarte bine, fiind în extrasezon.

„Sunt soiuri cu producţie continuă. E posibil să avem fructe până în noiembrie. Este mult mai profitabil acest sezon deoarece preţul este mai mare, căpşunii sunt foarte puţini sau deloc pe piaţă în această perioadă”, spune Dorin Leșe, cultivator.

sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

FOTO: SIGHET – Biciclist accidentat de un autoturism. Conducătorul auto a fugit de la fața locului, fiind căutat de poliție

Vasile Dale

VIDEO: Arde acoperişul unei case din Groşi, unde locuiesc patru copii abandonați de mamă. Fata de 17 ani îi crește (actualizare)

Redactie

Accident în Câţcău! O şoferiţă din Baia Mare s-a răsturnat cu maşina (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.