BREAKING NEWSImportantMaramuresul Istoric

Depășirea limitelor legale de viteză sancționată de polițiștii din Ocna Șugatag

Aparatul radar din dotare a măsurat ieri, 03 octombrie, viteza de deplasare a 80 de autovehicule conduse pe raza de competență a Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag.

Activitățile au fost efectuate de polițiști în cadrul unei acțiuni de amploare, organizată în intervalul 07.00 – 16.00.

Iarna Baimareana

Rezultatele activităților au relevat faptul că mulți conducători auto ignoră respectarea prevederilor privind limitele legale de viteză. Mai ales în condiții meteorologice nefavorabile, această abatere poate genera producerea de tragedii pe drumurile publice.

Cu toate că șoferii au semnalat în trafic, prin metode specifice, prezența echipajului de poliție, au fost depistate multe autoturisme conduse cu viteză până în 100 km/h. Astfel, polițiștii au luat măsura aplicării a 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24 000 de lei.

Într-un caz în care a fost depistată o depășire neregulamentară, pe trecerea pentru pietoni, a fost reținut permisul de conducere.

De multe ori când intervin la accidente, polițiștii constată că acestea se produc pe fondul vitezei excesive. Cum ar fi ca atunci când vă grăbiți să puneți siguranța pe primul loc? Atât a d-voastră, cât și a celorlalți participanți la trafic!

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: SAPTE MASINI DISTRUSE PE STRADA VICTOR BABES DIN BAIA MARE (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

VIDEO / ALERTĂ AZI-NOAPTE ÎN BAIA MARE: Polițiștii au pornit în căutarea unui tânăr beat și drogat la volan

Redactie

DĂNEȘTI: O întâlnire plină de învățături despre SIGURANȚĂ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.