BREAKING NEWSRecomandateTara Codrului

TRAGEDIE ÎN BICAZ: Localnic descoperit fără suflare într-o fântână

Un localnic din Bicaz a descoperit trupul neînsuflețit al unui consătean într-o fântână. Imeidat a anunțat poliția și dar și un cadru medical. Bărbatul decedat fusese văzut ultima dată în cursul zilei de ieri și, conform localnicilor, ar fi fost în stare de ebritate.

Ce spune poliția

Iarna Baimareana

Astăzi, 11 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, medicul unității sanitare din Bicaz a sesizat poliția că într-o fântână din apropierea unui imobil din localitate, a fost găsită decedată o persoană.

Polițiștii au intervenite la fața locului stabilind faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 80 de ani. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

foto arhivă cu titlu ilustrativ

Te-ar putea interesa si

S-AU AUTOSESIZAT: COMPARTIMENTUL CONTROL INTERN DIN CADRUL IPJ MARAMURES IN CONTROL LA LEORDINA

Vasile Dale

SPARGERE LA SIGHET: Butelii de aragaz, furate dintr-un magazin alimentar (FOTO)

Vasile Dale

SIGHET: Intervenție în forță pentru reținerea unui bărbat care a spart un magazin din oraș și l-a rănit grav pe proprietar (FOTO CAMERA SUPRAVEGHERE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.