Important

PROIECT INOVATOR: „Explorăm împreună la muzeu”

Muzeul Geologic Român devine prima instituție de cultură din România care implementează măsuri specifice pentru a facilita accesul persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA) la experiențe culturale de calitate, devenind un muzeu „ autism friendly”.

Secretarul de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Anca Costin Hendea, a participat la conferința „Explorăm împreună la muzeu.”, unde au fost prezentate rezultatele unei intervenții pilot, realizate de Asociația Help Autism România, Autoritatea Națională pentru Protecția Personelor cu Dizabilități, Rețeaua Națională a Muzeelor și Muzeul Geologic Român. Ca urmare a implementării acestui program, copiii și tinerii cu nevoi speciale pot explora lumea fascinantă a muzeului într-un mediu cald, incluziv, prietenos pentru ei și nevoile lor.

Iarna Baimareana

Începând de astăzi, acești vizitatori vor avea la dispoziție, în Muzeul Geologic Român, hărți senzoriale detaliate, care indică zonele liniștite, dar și pe cele aglomerate sau cu potențial de suprastimulare; rucsacuri senzoriale personalizate, echipate cu instrumente de comunicare, căști antifonice, ochelari de soare, jucării senzoriale, adică instrumente necesare autoreglării senzoriale. Tururile ghidate adaptate nevoilor vizitatorilor cu TSA vor fi realizate de personalul instruit, consiliat pentru a interacționa într-un mod empatic și eficient. La nevoie, vizitatorii se potretrage în zone de relaxare senzorială, special amenajate și semnalizate corespunzător, destinate reechilibrării.
Ce demonstrează acest proiect? Ne arată că, atunci când știm să vedem ce e mai bun în semenii noștri și dacă lăsăm umanitatea din noi să se exprime, apar și măsuri de integrare reală a persoanelor speciale.

„ Copiii cu tulburare de spectru autist NU sunt copii de mâna a doua! Iar o societate civilizată își arată valoarea și prin felul în care reușește să integreze persoanele cu astfel de nevoi.

Sunt necesare multă răbdare, echilibru, control pentru a recupera, în procente diferite, copiii cu TSA, iar părinții și instituțiile care lucrează împreună la a transforma lumea gri și înfricoșătoare, într-o lume prietenoasă și liniștită pentru acești copii, au toată admirația mea.

Un muzeu prietenos pentru toți nu înseamnă doar o etichetă de interior, ci o lumină în viața acestor persoane. Prin urmare, încurajez și alte instituții culturale să inițieze măsuri similare., a afirmat secretarul de stat Anca Costin Hendea.

Un copil din 36 are o tulburrare din spectrul autist și o persoană din 10 are o tulburare de integrare senzorială, conform ultimului raport publicat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite.

Te-ar putea interesa si

NEMULȚUMIRI: Dublu standard în aplicarea sancțiunilor disciplinare la frontieră. Dacă ești șef primești doar atenționare (DOCUMENT)

Vasile Dale

Vernisaj expoziție foto Mirajul Luminii, la Sighetu Marmației

Redactie

IONEL BOGDAN, PNL: ”Am semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea DJ108A Gârdani – limită cu județul Sălaj

Vasile Dale

1 mesaj

Andrei Haiduc octombrie 15, 2024 at 5:50 pm

Bine, bine…
Dar de copiii normali când ne mai ocupăm!?
Că investițiile în unități care să-i pregătească pe tineri pentru salariul minim pe economie (și la care sunteți fruntași) nu sunt pe placul părinților!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.