BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

VIDEO: Leordina și Valea Ruscovei – Amplă acțiune pentru siguranța comunității

Zona de competență a Secției 4 Poliție Rurală Leordina a fost împânzită astăzi de echipajele de poliție, care au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.

Polițiștii subunității teritoriale, împreună cu Serviciul Rutier Maramureș și polițiști ai Sectorului de Frontieră Valea Vișeului au acționat pe principalele tronsoane de drum în vederea fluidizării traficului rutier, depistarea celor care încalcă normele rutiere în vigoare, dar și pe linia comiterii faptelor din domeniul silvic.

Iarna Baimareana

De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș au verificat deținătorii de câini periculoși și agresivi, precum și respectarea legislației din domeniul protecției animalelor.

În urma activităților derulate, efectivele angrenate au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea siguranței pe drumurile publice, domeniul protecției animalelor, precum și constatarea unor fapte pe linie silvică, în valoare de 8.970 de lei. A fost confiscată cantitatea de 2,67 mc material lemnos, în valoare de 2.392 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut două permise de conducere.

Polițiștii specializați în protecția animalelor au constatat șapte infracțiuni, incriminate de Legea 205 din 2004 privind Protecția Animalelor.

Astfel de acțiuni se desfășoară cu consecvență și fac parte dintr-o serie de măsuri luate de IPJMM pentru un climat de ordine și siguranță.

Te-ar putea interesa si

VIDEO CITITORI: Locuitorii de etnie rromă din Chelința reclamă că se îmbolnăvesc din cauza apei

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Mașină încărcată cu 9.000 de pachete cu țigări desoperită la Sarasău, urmărire, accident, gard distrus

Redactie

FOTO/VIDEO EXCLUSIV – FRICĂ DE LOCKDOWN? Băimărenii au luat cu asalt magazinele de… bricolaj. Cozi ca în comunism la carne, lapte și pâine

Vasile Dale

1 mesaj

Anton octombrie 26, 2024 at 12:17 pm

Sa confisti 2 metrii cubi de lemn necesar supravietuirii…

Politia se comporta precum nazistii cu clasa de jos si de mijloc. Doar nazistii erau intratat de perfectionisti incat renuntau la umanism si respectau legea orbeste chiar daca legea le cerea sa arda copii.

Dar noi am invins nazismul!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.