BREAKING NEWSImportant

Siguranța femeilor, moft sau necesitate?!


Anual, organizații  naționale care auca obiect de activitate respectarea drepturilor femeilor, implicarea acestora în viața socială, protejarea lor în fața oricăror abuzuri și forme de violență, organizează un marș, în București și alte localități din țară.
Anul acesta, marșul s-a desfășurat duminică, în Capitală, Cluj-Napoca, Baia-Mare, Iași, Timișoarași a fost organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, a reunit 20 de ONG-uri , iar tema abordată în discursuri și marcaje vizuale a abordat problema violenței verbale, sexuale, economice, fizice.
Demonstranții au semnalat inechitățile pe care le trăiesc multe din fetele și femeile din România, încă de la vârste fragede : lipsa de respect pe stradă sau la locul de muncă, lipsa de încredere în capacitățile lor profesionale, căsătorii forțate, violență domestică, discriminări multiple bazate pe criterii de sex, vârstă, etnie.
La Baia Mare, numărul participanților a fost mic.Oare nu există problemele semnalate și în orașul nostru? Sau mobilizarea nu a fost suficientă? Victimele violenței nu au curajul să se exprime, poate este și rușinea de a se expune ?
Totusi, sigur numărul participanților a fost mai mare decât anul trecut, semn că și în urbea noastră, din colț de țară, lucrurile se schimbă.
Ne-am fi așteptat ca toți politicienii să se alăture acestui demers, în prag de campanie, indiferent de culoarea lor politică. În toate programele lor electorale apar propuneri pentru susținerea familiei, a femeilor, a grupurilor defavorizate. Singurii pe care i-am vazut la evenimentul de la Baia Mare au fost reprezentanții OFL și TNL Baia Mare, care s-au aliniat revendicărilor celorlalți participanți, cu mult spirit civic, în liniște.
La București, numărul participanților a întrecut așteptările cele mai optimiste, semn că femeile devin o voce tot mai puternică. Ele au fost însoțite de copii, de parteneri. Bărbații s-au alăturat susținerii doamnelor, gândid ca niște adevărați fii, soți, tați : femeile trebuie respectate.
Pancartele demonstranților au punctat cu mult umor și ironie câteva din nemulțumirile lor. Unele texte reflectau povești de viață, experiențe dramatice. Mesajul care s-a auzit cel mai puternic a fost adresat victimelor violenței: NU SUNTEȚI SINGURE! CEREȚI AJUTOR!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Pieton accidentat mortal de un camion la Vadu Izei (ACTUALIZARE)

Redactie

BLOCADA – Acțiuni eficiente pentru asigurarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice

Vasile Dale

CAOLIN 2018: Programul complet al Festivalului Internațional de Ceramică Contemporană 

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.