BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

SIGHETU MARMAȚIEI: Reținut pentru 24 de ore după ce furat 6.000 de lei dintr-un local public

Ieri, 23 octombrie, polițiștii din Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut pentru 24 de ore, un tânăr din municipiu.Acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestarea sa preventivă.

Sigheteanul este bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, la data de 18 iulie a.c., la ora 03.00, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție într-un local public din municipiul Sighetu Marmației. Polițiștii l-au depistat cu promptitudine, în urma intervenției, găsind asupra sa 6000 de lei pe care i-ar fi sustras din imobil. Față de cel în cauză a fost dispusă măsura internării la o unitate medicală în vederea efectuării unei expertize medicale de specialitate, iar polițiștii au continuat cercetările pentru documentarea întregii sale activități infracționale.

În baza probatoriului administrat, ieri a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore. Tânărul a fost prezentat Judecătoriei Sighetu Marmației, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioada de 30 de zile.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.

Te-ar putea interesa si

CONTRABANDĂ: O femeie din Baia Mare, implicată în activităţi de contrabandă cu tutun, a fost reţinută pentru 24 de ore

Vasile Dale

BÂRSANA: Percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice

Vasile Dale

GALERIE FOTO, VIDEO: Grav accident în Baia Mare, la intersecţia de la mall. Şofer aruncat prin portieră (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.