BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Codrului

EXCLUSIV: DEFINITIV – Văduvei din Sârbi care și-a înjunghiat mortal concubinul i-a fost redusă pedeapsa: 7 ani și 6 luni de pușcărie. În primă instanță primise 9 ani (VIDEO)

Revenim cu sentința definitivă asupra dosarului de omor deschis în dupa amiaza zilei de 19 noiembrie 2022. Atunci, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, o femeie în vârstă de 46 ani (la momentul respectiv) i-a aplicat două lovituri de cuțit în zona abdominală concubinului mai tânăr cu 10 ani. În urma acestor lovituri, bărbatul a decedat. În momentul comiterii faptei în camera alăturată se aflau fiicele femeii de 18 respectiv 13 ani. Apelul la 112 l-a făcut fata mai mare, tot aceasta l-a anunţat şi pe fratele ei de 21 de ani care nu se afla acasă. Fapta a fost comisă pe fondul geloziei. Vecinii povesteau la momentul respectiv că între cei doi scandalurile erau frecvente, iar bărbatul ar fi ameninţat-o pe femeie că se va sinucide exact cum a făcut-o fostul ei soţ în urmă cu peste 13 ani.

Cum s-a produs faptele

Prin rechizitoriul din data de 6 ianuarie 2023, întocmit în dosarul nr. ###/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a fost trimisă în judecată inculpata ##### #####, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut în esenţă că inculpata ##### ##### a fost căsătorită cu ##### ###### ######, care a decedat în urmă cu 15 ani, iar din căsătoria acestora au rezultat ##### ###### ###### şi martora ##### ####### #######, ambii majori. La scurt tip după decesul primului soţ, inculpata a început o relaţie de concubinaj cu victima, acesta mutându-se în imobilul situat în #### #######, sat #####, #### ######## ### ##, #### #########, imobil deţinut de familia primului soţ al inculpatei. De asemenea, din relaţia de concubinaj a victimei ####### ######-###### cu ##### #####, a rezultat persoana vătămată #######-##### ######-########, născută în data de ##########. Victima şi concubina acestuia locuiau în imobilul menţionat, care în prezent este în construcţie, fiind folosibil un număr de 3 încăperi, respectiv 2 camere şi o bucătărie.

Relaţiile dintre cei doi concubini erau tensionate, întrucât aceştia consumau băuturi alcoolice (predominant victima), acesta fiind foarte gelos, împrejurări în care între victimă şi inculpată aveau loc discuţii aprinse. În data de 19.11.2022, în jurul orelor 16.00, în imobil se aflau inculpata, care se întorsese de la locul de muncă, victima şi cele două fete, acestea din urmă ocupând camera din partea stângă a imobilului, întrucât fratele lor era plecat în vizită la prietena sa. În jurul orei 16.30, la domiciliul inculpatei şi al victimei, a sosit vecina acestora, aceasta stând de vorbă împreună cu gazdele mai mult timp, perioadă în care toţi au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, la imobilul inculpatei, a venit şi soţul martorei. Cei patru au stat la masă în bucătărie unde au mâncat şi au consumat ţuică.

În timp ce se uitau la televizor, fetele au auzit scandal din camera mamei sale, iar la scurt timp au auzit ţipete din bucătărie. Victima a trezit-o din somn pe inculpata, iar între cei doi, a izbucnit un conflict spontan, pe fondul geloziei manifestată de către victimă. Între concubini au avut loc discuţii aprinse, în timp ce aceştia se aflau în bucătărie, inculpata stând pe scaun la masă, în lateral de dulapul din bucătărie, iar victima stând pe un scaun, la aceeaşi masă cu faţa către ##### ##### şi cu spatele către camera unde dormea. Victima a continuat să o să jignească pe concubina sa şi să vorbească tare, iar la un moment dat, inculpata a luat cu mâna dreaptă de pe dulap, un cuţit de bucătărie şi, în timp ce se afla cu faţa spre victimă, care stătea pe scaun, i-a aplicat acesteia cu cuţitul, două lovituri, în zona claviculei stângi şi a toracelui stâng. În acest sens, inculpata a arătat că, înainte de a aplica prima lovitură, s-a ridicat puţin de pe scaun şi apoi l-a lovit cu cuţitul pe concubin, după care a aşezat cuţitul în locul din care îl luase. Auzind ţipetele din bucătărie, martora ##### ####### ####### şi persoana vătămată ####### ##### ###### ######## au ieşit din camera în care stăteau şi l-au văzut pe numitul ####### ###### ###### lângă masa din bucătărie, având sânge în zona claviculei stângi şi a inimii; totodată, au observat că, în locul în care stătea victima în picioare, pe podea erau mai multe urme de sânge. La ora 21.53, la solicitarea mamei sale, martora ##### ####### ####### a apelat SNUAU 112. După ce victima##### ###### ###### s-a ridicat de pe scaun, i-a cerut inculpatei să îl pună în pat, iar inculpata ##### #####, la indicaţiile operatorului de la SNUAU 112, a ţinut apăsat un şerveţel pe locul din care victimei îi curgea sânge. În scurt timp, la imobilul în care locuiau inculpata şi victima, a sosit un echipaj de poliţie care a constatat că victima se afla în patul din camera pe care o folosea, iar pe pat, lângă acesta se afla mult sânge. La faţa locului, s-a deplasat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Maramureş, care, la ora 22.50, a constatat decesul victimei. Expertiza medico-legală a stabilit că Aalcoolemia victimei a fost de 3,33 gr l/alcool în sânge.

Inculpata a fost agresată de victimă de multe ori

În faza de judecată, conform declarațiilor, a reieșit că cei doi concubini nu prea ieşeau, fiind mereu acasă. Totul pe fondul geloziei. De-a lungul timpului, au existat mai multe discuţii mai aprinse între cei doi concubini, însă aceste dialoguri aprinse se linişteau. Totodată, o martoră a declarat că a observat că victima o suna foarte des pe inculpată când aceasta nu se afla acasă. Martora a mai arătat că a perceput victima drept o persoană foarte geloasă, care tot timpul „vorbea, striga, trebuia să îl asculţi non stop”, martorei părându-i-se obositor.

În faza de judecată, au fost audiaţi şi martorii ### #### ####### şi ##### ###### #######, aceştia relevând aspecte legate de relaţiile dintre cei doi concubini. Din declaraţia martorului ### #### ####### (nepotul de soră al inculpatei), a rezultat că victima era agresivă de regulă verbal cu inculpata, dar uneori şi fizic. Victima o umilea pe inculpată, o jignea, o făcea „curvă”, conflictele fiind dese, având loc de fiecare dată când victima consuma alcool. Totodată, martorul avea cunoştinţă de faptul că victima, fiind foarte geloasă, o verifica pe inculpată la locul de muncă sau când pleca de acasă. În aprecierea martorului, starea de tensiune îi afecta şi pe copiii inculpatei, martorul evitând vizitele la locuinţa celor doi concubini tocmai pentru că se certau mereu. Din declaraţia martorului, a rezultat că victima o jignea pe inculpată, o înjura, o trăgea de cap, arunca după ea cu ce apuca; a agresat-o fizic de mai multe ori pe inculpată, ducându-se după ea la serviciu şi trăgând-o de păr până afară din fabrică, verificând-o în repetate rânduri, necrezând că inculpata se afla la serviciu nici când auzea utilajele din fabrică. Totodată, martorul a arătat că, pe fondul scandalurilor dintre cei doi concubini, victima a spart aproape toate geamurile de la casă şi a ameninţat-o pe inculpată de mai multe ori că o omoară şi dă foc la casă. Conform declaraţiei martorului, copiii inculpatei erau speriaţi şi, de multe ori, mergeau la locuinţa martorului sau cereau ajutorul acestuia. Când erau scandaluri, copiii erau atât de speriaţi, încât tremurau.

Decizia definitivă

Admite apelul declarat de către inculpata ##### ##### împotriva Sentinţei penale nr. ##/26.03.2024 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. ##/100/2023, pe care o va desfiinţa în parte, în latura penală, cu privire la reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prev. de art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal, şi la durata pedepsei închisorii aplicate inculpatei, şi rejudecând cauza în aceste limite: Reţine că inculpata ##### ##### a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie (în condiţiile violenţei în familie), prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, în stare de provocare, potrivit art. 75 alin. 1 lit. a) C.pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei ##### ##### pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie (în condiţiile violenţei în familie), prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. a) C.pen. şi art. 75, alin. 2, lit. b Cod penal, de la 9 ani închisoare, la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În baza art. 72 alin.1 Cod Penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatei ##### ##### durata măsurii reținerii şi arestării preventive, din data de 20.11.2020 şi până la data de 09.07.2024, precum şi durata arestului la domiciliu, din data de 09.07.2024 şi până la zi.

Definitivă.

Citește și:

https://vasiledale.ro/2022/11/20/exclusiv-omor-in-tara-codrului-un-barbat-de-36-ani-a-fost-injunghiat-mortal-de-concubina-cu-un-cutit-de-bucatarie-actualizare

https://vasiledale.ro/2022/11/20/exclusiv-video-femeia-din-sarbi-si-a-ucis-concubinul-cu-cele-doua-fete-in-camera-alaturata-a-fost-arestata-preventiv-actualizare

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Băiețel de 12 ani rănit într-un fier ieșit din trotuar în parcul Mara din Baia Mare. Părinții dau în judecată Primăria Baia Mare

Vasile Dale

Şoferul BMW-ului care a lovit un pieton pe trecere a fost arestat preventiv. Se urcase la volan cu 2,46 g/l alcool pur în sânge

Redactie

ACCIDENT – Pieton lovit de maşină lângă Poşta Română Baia Mare (FOTO-VIDEO)

Vasile Dale

1 mesaj

Dana noiembrie 9, 2024 at 3:35 pm

Reducerea pedepsei pentru o crimă comisă pe fondul geloziei este controversată. Chiar și în cazuri de impulsivitate, justiția trebuie să asigure un precedent pentru prevenirea violenței domestice și a tragediilor similare.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.