Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

BLOCADA – Acțiuni eficiente pentru asigurarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice

În acest weekend, efectivele inspectoratului au acționat în zonele de competență ale Poliției Ulmeni, Secției 3 Fărcașa și Borșa pentru asigurarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilicite și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Astfel, în zona Ulmeni și Fărcașa, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii Orașului Ulmeni, Secția 3 Fărcașa, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au legitimat peste 120 de persoane și au controlat peste 120 de autovehicule care circulau pe drumurile publice.

Neregulile constatate de polițiști s-au materializat în aplicarea a 26 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195 din 2002 și ale Legii nr. 132 din 2017. Valoare acestora a depășit 7.200 de lei. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere, un certificat de înmatriculare și au ridicat două seturi de plăcuțe de înmatriculare.

În cadrul acțiunii executată la Borșa, polițiștii, sprijiniți de jandarmi și polițiști de frontieră, au constatat 19 abateri la regimul rutier, 11 dintre acestea fiind săvârșite pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru săvârșirea acestei abateri. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 10.725 de lei.

Activitățile au ca scop reducerea riscului rutier, prevenirea și combaterea unor situații de risc, precum și identificarea și luarea măsurilor legale împotriva celor care nu respectă legislația!

BAIA MARE- Activități operative pentru siguranța comunității

Sâmbătă, polițiștii municipiului Baia Mare au desfășurat activități specifice de control și monitorizare a situației operative a municipiului Baia Mare în vederea prevenirii și combaterii activității infracționale de orice natură.

În cadrul operațiunii au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră și investigații criminale, sprijiniți de polițiști locali.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea în municipiul Baia Mare a săvârșirii de infracțiuni stradale și a altor fapte antisociale, verificărea legalității și respectarea normelor legale de funcționare a structurilor de cazare, combaterea consumului ilict de substanțe interzise, a prostituției și apelării la mila publicului, dar și depistarea conducătorilor care prezintă pericol pentru siguranța traficului rutier.

Efectivele angrenate au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale atât pe linia cerșetoriei, prostituției, cât și pentru nerespectarea normelor rutiere în vigoare.

Au fost reținute trei permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, depășire neregulamentară și nerespectarea culorii semaforului.

RUTIERĂ- Controalele polițiștilor au dus la constatarea unor infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri maramureșeni au desfășurat în acest weekend controale în trafic pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

În urma verificărilor efectuate în urma testării șoferilor cu aparatele etilotest din dotare, polițiștii au constatat trei infracțiuni.

Trei bărbați cu vârste de 28, 38 și 42 de ani din Baia Mare și Borșa au fost depistați de polițiștii rutieri la volanul unor autoturisme, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În cazul celor trei, etilotestele au indicat valori de 0,51, 0,53 și 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia au fost conduși la spital pentru recoltare de probe biologice.

Polițiștii continuă cercetările în cauzele penale, sub coordonarea procurorului de caz.

Polițiștii recomandă participanților la trafic să adopte un comportament responsabil în trafic, să nu consume băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și să respecte legislația circulației pe drumurile publice!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT