BREAKING NEWSELECTORALE

Șirul întâlnirilor regionale ale PSD Maramureș s-a încheiat la Ulmeni

PSD Maramureș a încheiat seria întâlnirilor regionale în orașul Ulmeni, acțiunea fiind găzduită de primarul Lucian Morar, secretar executiv al PSD Maramureș și candidat pentru Camera Deputaților la alegerile din 1 Decembrie. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre importanța de a avea în Parlamentul României reprezentanți dedicați comunităților locale, care să susțină proiectele de dezvoltare ale Maramureșului.

Dacă am început aceste întâlniri la nivelul municipiului Baia Mare, le-am continuat în Maramureșul Voievodal, am revenit în Țara Lăpușului iar în final am ajuns la Ulmeni, în zona Codru, pentru a discuta cu primarii despre prioritățile pe care le avem pentru județul nostru. PSD Maramureș înseamnă, înainte de toate, echipă, iar această echipă a demonstrat că poate câștiga încrederea oamenilor. Avem peste 50% dintre primarii Maramureșului, președinția Consiliului Județean și, printr-un vot istoric, primari în ambele municipii ale județului. Este esențial să continuăm acest parteneriat solid și să avem, la București, parlamentari care să lucreze pentru oameni,” a declarat Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și președintele Consiliului Județean.

Iarna Baimareana

Discuțiile purtate în cadrul întâlnirilor au subliniat faptul că dezvoltarea județului Maramureș depinde de un parteneriat puternic între autoritățile locale și centrale.

Candidații PSD Maramureș pentru Parlamentul României sunt oameni de bun simț, dedicați, care merg la București cu dorința de a face mai mult și mai bine pentru maramureșeni. Avem nevoie de un președinte care să unească, un guvern cu miniștri care să lucreze pentru oameni și parlamentari care să susțină proiectele noastre de dezvoltare. Eu am încredere deplină în această echipă și îi invit pe toți maramureșenii care au avut încredere în mine să le acorde și lor votul de încredere la alegerile de duminică, 1 Decembrie,” a adăugat Gabriel Zetea.

PSD Maramureș mulțumește tuturor celor care au participat la aceste întâlniri și își reafirmă angajamentul de a continua să muncească pentru județul nostru, urmând #CaleaSigurăPentruMaramureș.

Comandat de PSD Maramureș CMF 11240017

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ ŞAPTE: România a ajuns la 37 decese

Vasile Dale

COOPERARE ROMÂNO-SPANIOLĂ: O polițistă din cadrul IPJ Maramureș și-a încheiat cu succes misiunea de sprijin și suport operativ în Gran Canaria

Redactie

IARĂȘI BMW – Un șofer a intrat cu mașina în gardul unui imobil din Lăpușel

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.