BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO: Bărbat surprins de jandarmii montani în timp ce abandona un frigider vechi la marginea pădurii

Astăzi 27 decembrie, în jurul orei 10:00, în timp ce își efectuau serviciul de patrulare în zona Pasului Neteda din apropierea pârtiei de schi de la Cavnic, echipa de jandarmerie montană a surprins un bărbat care abandona un frigider vechi la liziera pădurii, lângă marginea drumului.

Întrebat despre fapta sa, bărbatul a recunoscut că este un frigider vechi pe care nu îl mai folosește și s- a gândit să-l arunce în zona respectivă. Persoana a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei potrivit legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

În zona respectivă au fost identificate frecvent deșeuri menajere deși nu este un spațiu amenajat în acest sens
Jandarmii montani transmit tuturor cetățenilor și turiștilor îndemnul de a respecta legislația în vigoare privitor la regulile de la depozitare a deșeurilor, să le amplaseze numai în locuri special amenajate în acest sens, iar dacă nu există un astfel de loc în zonă, să le ducă la cel mai apropiat spațiu de depozitare specializat.

Jandarmii montani vor acorda o atenție deosebită supravegherii acestor zone în care a fost identificată depozitarea ilegală de deșeuri și vor lua măsurile legale care se impun.Precizăm că, potrivit legii, valoarea sancțiunilor contravenționale pentru astfel de fapte se încadrează între 10.000 și 20.000 de lei.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Incendiu pe str. V. Lucaciu. Au luat foc deşeuri lemnoase

Redactie

VIDEO: Administrație publică locală FĂRĂ MINTE – Cățeluș salvat de pompieri după ce a căzut în canalizarea lăsată fără capac

Vasile Dale

VIDEO: Incendiu violent la turla bisericii greco-catolice ucrainene din Crăciunești (ACTUALIZARE)

Redactie

2 mesaje

A.K decembrie 27, 2024 at 1:37 pm

1. Pasul se numește Neteda, nu Nedea
2. Se vede clar la ce firmă de curierat lucrează acest retardat.
3. Incredibil că la 20 și ceva de ani, nu te duce atât mintea să realizezi că dacă lași un frigider la marginea pădurii, acesta nu se evaporă. Nici alte gunoaie. Câtă lipsă de carte în țara asta și cât IQ negativ, mai rar.

Raspunde
mo decembrie 27, 2024 at 1:51 pm

taranoi idiot, mai sunt si altii prin padurea de la fostul Regal din Grosi

Raspunde

Răspunde-i lui mo Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.