BREAKING NEWSEvenimentImportant

Înscrieri la Gala Frumuseții pentru Copii – Ediția 2025

Televiziunea PLUS TV Maramureș invită copiii talentați să participe la Gala Frumuseții pentru Copii, un eveniment de excepție care va avea loc pe 25 ianuarie 2025, la Value Centre din Baia Mare. Competiția este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, care vor avea ocazia să își pună în valoare talentul, naturalețea și eleganța.

Evenimentul include mai multe probe, precum auto-prezentare, defilare în ținută de gală, un moment artistic la alegere, cu o durată de până la două minute, și probe de spontaneitate. Juriul va evalua originalitatea momentelor artistice, naturalețea evoluției scenice și ținuta participanților.

La finalul competiției, vor fi acordate premii precum titlurile Miss și Mister Frumusețe, Miss și Mister Value Centre, Miss și Mister PLUS TV, dar și premii speciale pentru creativitate. De asemenea, vor fi desemnați câștigătorii locurilor I, II și III pentru fiecare categorie de vârstă.

Înscrierile se pot face până miercuri, 22 ianuarie 2025, prin WhatsApp, la numărul de telefon 0742.915.489. Mesajul de înscriere trebuie să includă numele copilului sau al părintelui, vârsta copilului și un număr de telefon de contact.

Gala Frumuseții pentru Copii este un eveniment care promovează tinerele talente și oferă o scenă unde copiii pot străluci. Televiziunea PLUS TV Maramureș și partenerii săi vă invită să fiți alături de noi la acest spectacol al eleganței și creativității. www.vasiledale.ro este partener media la acest eveniment.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Carambol în intersecția de la fosta tipografie din Baia Mare

Redactie

RUTIERE: Bătrân accidentat de o maşină la Petrova, copil cu bicicleta lovit de un autoturism în Baia Mare, impact la Hărniceşti

Redactie

CEREM PUBLIC DEMISIA ŞEFULUI IPJ MARAMUREŞ / FRAIERII PLĂTESC, ȘMECHERII PRIMESC AVERTISMENT: ZERO LEI AMENDĂ, pentru patronul unui local din Centrul Vechi

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.