BREAKING NEWSEveniment

SIGURANŢA PIETONILOR ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR: 243 de amenzi aplicate pentru traversarea neregulamentară a străzii

Poliţiştii rutieri şi-au concentrat atenţia în această săptămână pe siguranţa pietonilor, categorie vulnerabilă de participanţi la trafic. Astfel, în perioada 27 ianuarie – 30 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune pe drumurile publice din județ, pentru combaterea abaterilor săvârșite cu precădere de pietoni precum și pentru prevenirea accidentelor generate de indisciplina pietonilor.

Acțiunea a vizat conștientizarea de către pietoni a riscurilor la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație în timp ce se deplasează pe drumurile publice.

Pe parcursul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 243 sancțiuni contravenționale, pentru abateri în rândul pietonilor care au traversat neregulamentar sau a celor care au circulat pe partea carosabilă.

Pentru a evita evenimentele rutiere, polițiștii vin cu o serie de recomandări adresate pietonilor:

să nu traverseze prin locuri nepermise, ci doar prin cele special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje;

– să traverseze strada numai la culoarea verde a semaforului electric, iar în lipsa acestuia, numai pe la colțul străzilor, după o asigurare temeinică;

– să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal;

– să nu se angajeze în traversarea străzii prin fața sau spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații;

– să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;

– să nu lase copiii să traverseze singuri întrucât ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanța și viteza.

Acțiuni de acest fel se vor desfășura în continuare astfel încât fiecare dintre noi să contribuie eficient la obținerea unui nivel optim de siguranță pe drumurile publice. 

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: Accident rutier la Băiţa Băii. Printre răniţi este şi o gravidă

Vasile Dale

Motivul halucinant pentru care au murit cele patru studente în accidentul de la Jibou. Doliu la universitatea din Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

ACCIDENT RUTIER ÎN BAIA MARE: Impact între două maşini pe Bd. Decebal (FOTO)

Vasile Dale

1 mesaj

Cetateanul februarie 1, 2025 at 11:23 am

Ar trebui schimbata legea si anume pietonul sa fie obligat sa se asigure pentru cel putin 10 secunde inainte de a traversa strada .

Raspunde

Răspunde-i lui Cetateanul Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.