Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Maramureșul construiește viitorul: noul pod peste Tisa prinde contur!

Gabriel Zetea: Când am promis că voi fi săptămânal în teren, nu în spatele ușilor închise ale biroului, am vorbit serios. Finalul acestei săptămâni m-a găsit în Sighetu Marmației, pe malul drept al Tisei, acolo unde se construiește un vis al maramureșenilor – noul pod peste Tisa. Un proiect așteptat de zeci de ani, care devine realitat!

Ce câștigă Maramureșul și România după aproape trei ani în care am fost alături de Ucraina?

O investiție de 130 de milioane de lei, adică peste 25 de milioane de euro, bani europeni care fac posibilă această lucrare esențială!
Un nou punct de conectare directă cu comunitatea de români de peste Tisa.

Posibilitatea de a dezvolta schimburile comerciale și de a aduce prosperitate regiunii.

După 20 de ani de eforturi, Consiliul Județean Maramureș a reușit anul trecut, printr-un memorandum între România și Ucraina, să obțină această investiție crucială.

Lucrările avansează bine, execuția este la peste 50%, iar în două săptămâni baza podului va fi finalizată, urmând să se toarne asfalt.
Se lucrează și pe partea ucraineană, iar în România se ridică una dintre cele mai mari vămi moderne, pe aproape 1 km de teren, cu clădiri administrative și toate facilitățile necesare.

Certitudinea noastră? La finalul acestui an, vom face recepția acestei investiții care va schimba în bine Maramureșul!

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

3 COMENTARII

  1. Zeteo. Ai fost in Ucraina? Doar asa imi explic cum ai fost tu pe malul drept. Cel care iti scrie discursurile pompoase si laudative sa mai ia cartea de geografie. Gargara ieftina cu care se lauda politicienii, desi asta TREBUIE sa faca. Bleah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT