EvenimentMaramuresul Istoric

Maramureșul construiește viitorul: noul pod peste Tisa prinde contur!

Gabriel Zetea: Când am promis că voi fi săptămânal în teren, nu în spatele ușilor închise ale biroului, am vorbit serios. Finalul acestei săptămâni m-a găsit în Sighetu Marmației, pe malul drept al Tisei, acolo unde se construiește un vis al maramureșenilor – noul pod peste Tisa. Un proiect așteptat de zeci de ani, care devine realitat!

Ce câștigă Maramureșul și România după aproape trei ani în care am fost alături de Ucraina?

O investiție de 130 de milioane de lei, adică peste 25 de milioane de euro, bani europeni care fac posibilă această lucrare esențială!
Un nou punct de conectare directă cu comunitatea de români de peste Tisa.

Posibilitatea de a dezvolta schimburile comerciale și de a aduce prosperitate regiunii.

După 20 de ani de eforturi, Consiliul Județean Maramureș a reușit anul trecut, printr-un memorandum între România și Ucraina, să obțină această investiție crucială.

Lucrările avansează bine, execuția este la peste 50%, iar în două săptămâni baza podului va fi finalizată, urmând să se toarne asfalt.
Se lucrează și pe partea ucraineană, iar în România se ridică una dintre cele mai mari vămi moderne, pe aproape 1 km de teren, cu clădiri administrative și toate facilitățile necesare.

Certitudinea noastră? La finalul acestui an, vom face recepția acestei investiții care va schimba în bine Maramureșul!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: Un autobuz a luat foc la Sighetu Marmaţiei. Calatorii au reusit să coboare

Redactie

1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat – Soț de judecătoare, preotul răspopit din Văleni Șomcutei prins beat mangă la volan de polițiștii din Șomcuta Mare (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Doi bărbați din Vișeu de Sus au tăiat lemn din pădurea statului. Prejudiciul estimat: 47.000 lei

Vasile Dale

3 mesaje

acciduzu februarie 3, 2025 at 5:06 pm

Zeteo. Ai fost in Ucraina? Doar asa imi explic cum ai fost tu pe malul drept. Cel care iti scrie discursurile pompoase si laudative sa mai ia cartea de geografie. Gargara ieftina cu care se lauda politicienii, desi asta TREBUIE sa faca. Bleah.

Raspunde
Detectivul de presa Soc februarie 4, 2025 at 1:24 pm

Se pare nu urmaresti activitatea domnului presedinte ,doar ataci gratuit.Te o fi pus cei de la partid sa dai in Zetea .

Raspunde
Dani februarie 4, 2025 at 4:25 pm

Zetea nu ne ține la curent cu activitatea lui cum făcea Bogdan, el posta toată ziua pe platforme unde merge, ce face.
Zetea tace și mă tem ca nici nu face.

Raspunde

Răspunde-i lui Detectivul de presa Soc Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.