BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Un bărbat din Ruscova, prins drogat la volan deși avea permisul suspendat, a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au continuat cercetările în cazul unui bărbat, din Ruscova, depistat la data 19 ianuarie a.c. în timp ce  conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, în momentul în care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero, însă în urma testării cu aparatul drugtest au rezultat indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor interzise.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, aspectele privind prezența în organism a substanțe interzise confirmându-se în urma rezultatelor analizelor de laborator.

În baza probatoriului administrat de polițiști, ieri 6 februarie, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a celui în cauză.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Atragem din nou atenție asupra faptului că periclitarea siguranței participanților la trafic prin încălcarea normelor legale în vigoare se află în atenția polițiștilor și vor fi sancționate de fiecare dată conform prevederilor legale!

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: SOȚIA LUI A SUNAT POLIȚIA – A condus un autoturism cu o concentrație de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat

Vasile Dale

Microsferele ceramice, inovația anului de la Köber

Vasile Dale

INCIDENT SOCANT IN PASUL GUTAI: UNUI TIRIST I S-A RUPT PUR SI SIMPLU REMORCA MASTODONTULUI PE DN18 (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.