Duminică, poliţiştii maramureşeni au constatat mai multe fapte de natură penală la regimul circulaţiei rutiere.
În jurul orei 00.30, poliţiştii din Baia Mare au oprit pentru control pe strada Unirii un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Rezultatele testării cu aparatul etilotest, au indicat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea dispunerii măsurilor legale.
În cursul aceleaşi zile, în jurul orei 18.00, poliţiştii din Bogdan Vodă au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe raza oraşului Dragomireşti, ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi intrat în coliziune cu un dig şi ulterior s-ar fi răsturnat în albia unui râu. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Verificările efectuate de poliţişti în bazele de date au relevat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum şi faptul că motocicleta în cauză nu este înmatriculată în circulaţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar sub coordonarea procurorului de caz efectuează cercetări în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.
****
ACŢIUNI PE LINIE RUTIERĂ ORGANIZATE DE POLIŢIŞTII MARAMUREŞENI
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din judeţ au organizat şi executat acţiuni specifice pe drumurile publice, în fiecare zi, pe mai multe tronsoane de drum.
Sprijiniţi de janadarmi maramureşeni, respectiv de poliţişti din cadrul Poliţiei Canine, în cursul zilei de vineri, poliţiştii sigheteni şi cei băimăreni au desfăşurat activităţi în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, precum şi în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
Astfel, poliţiştii au legitimat 129 de persoane şi au verificat 119 autovehicule. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.075 de lei.
În acelaşi scop au acţionat în cursul zilei de sâmbătă poliţiştii din Şomcuta Mare şi cei din Săliştea de Sus, în zona de competenţă.
În timpul acțiunii, au fost legitimate 117 persoane şi au fost controlate 67 de autovehicule.
24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 7.000 de lei, au fost aplicate de poliţişti pentru abateri de la prevederile legale în vigoare.
În cursul zilei de duminică, poliţiştii din Vişeu de Sus, Şomcuta Mare şi cei din Dragomireşti şi-au concentrat eforturile în acelaşi demers, astfel că, celor 66 de persoane interceptate, poliţiştii le-au verificat legalitatea documentelor personale, în timp ce 57 de autovehicule au fost oprite şi controlate de poliţişti.
În rândul participanţilor la trafic poliţiştii au identificat şi contravenienţi, fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
În cadrul acţiunilor poliţiştii au efectuat testări cu aparatura din dotare.
Ca măsuri complementare, pentru nerespectarea limitei legale de viteză, poliţiştii au dispus reţinerea a două permise de conducere, în timp ce cinci autoturisme au fost oprite din a circula, fiind reţinute certificatele de înmatriculare. De asemenea, un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare au fost retrase de poliţişti.